Extern· 2 min citire

Brad Pitt ar putea fi anchetat de FBI. Iată ce a făcut într-un avion. Este strigător la cer!

Brad Pitt ar putea fi anchetat de FBI. Iată ce a făcut într-un avion. Este strigător la cer!

Brad Pitt ar putea fi anchetat de FBI. Iată ce a făcut într-un avion. Este strigător la cer!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 sept. 2016, 15:21

Federal Bureau of Investigation (FBI) a transmis o declarație oficială prin care anunță că ia în considerare deschiderea unei investigații în cazul actorului Brad Pitt, care a fost acuzat recent de abuzuri comise asupra copiilor săi, după ce ar fi consumat alcool în exces la bordul unui avion privat în care se afla cu familia, scrie New Musical Express.

Joi, presa americană a anunțat că actorul este anchetat de Poliția din Los Angeles (LAPD) și de Serviciul de protecție a minorilor (L.A. County Dept. of Children and Family Services - DCFS) pentru prezumtive abuzuri verbale și fizice comise asupra copiilor lui, care ar fi determinat-o pe soția sa, Angelina Jolie, să depună actele de divorț. Reprezentanții poliției au negat acest lucru.

FBI a transmis un comunicat în care descrie presupusele acuze, inclusiv incidentul care s-ar fi petrecut săptămâna trecută la bordul avionului privat în care se aflau cei doi actori și copiii lor, și adaugă faptul că Biroul continuă să strângă fapte și va evalua dacă este cazul să fie deschisă o investigație la nivel federal.

Angelina Jolie a depus actele de divorț, potrivit unor surse, pe 19 septembrie, iar cei doi actori sunt separați din 15 septembrie. Angelina Jolie și Brad Pitt au o relație din 2004, iar în august 2014 s-au căsătorit. Ei au împreună șase copii, scrie news.ro

Actrița a invocat motivul clasic al ”diferențelor ireconciliabile”. Ea a cerut instanței să îi acorde custodia fizică asupra celor șase copii ai cuplului - Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Vivienne și Knox -, cu o clauză ce îi asigură actorului Brad Pitt doar dreptul de a putea să își viziteze copiii. Actrița nu a solicitat pensie alimentară pentru ea, nici pensie de întreținere a copiilor.

La câteva ore după confirmarea informațiilor referitoare la divorțul cuplului, Brad Pitt a acordat o scurtă declarație de presă pentru revista People. ”Sunt foarte trist, dar ceea ce contează cel mai mult este binele copiilor noștri. Rog presa să le acorde intimitatea pe care ei o merită în această perioadă dificilă”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern