Vindecarea unei călugăriței franceze în vârstă de 69 de ani, afectată de o gravă invaliditate, după un pelerinaj la sanctuarul Lourdes, a fost recunoscută ca ''miraculoasă',' duminică, de către episcopul de Beauvais, informează AFP.
Acesta este cel de-al 70-lea miracol recunoscut de Biserica Catolică în 160 de ani, precedentul miracol fiind recunoscut în 2013.
În iulie 2008, călugărița Bernadette Moriau a participat la pelerinajul de la sanctuarul de la Lourdes, unde a primit ritualul ungerii bolnavului.
Femeia a povestit că ''a simțit o senzație neobișnuită de relaxare și de căldură în tot corpul'' și ''a auzit un fel de voce interioară care i-a cerut să renunțe la corset și la atele'', potrivit comunicatului diocezei.
Sora Bernadette Moriau a întrerupt în aceeași zi toate tratamentele.
''Observând că vindecarea respectivă a fost bruscă, rapidă, completă și durabilă și a rămas fără explicație în stadiul actual al cunoștințelor noastre științifice'', Biserica a declarat ''caracterul miraculos al vindecării sorei Bernadette'', se precizează în textul transmis către AFP.
În noiembrie 2016, la Lourdes, cu ocazia reuniunii anuale, comitetul medical internațional din Lourdes a confirmat ''vindecarea inexplicabilă, în stadiul actual al cunoașterii științifice''.
O conferință de presă este programată pentru marți dimineața la Beauvais, în prezența sorei Bernadette, a episcopului de Beauvais și a președintelui Biroului de constatări medicale din Lourdes, Alessandro de Franciscis.