Armata ucraineană a denunțat, miercuri, încălcări "masive" ale armistițiului provizoriu decretat Kiev și acceptat de un lider al rebelilor, afirmând că, începând de luni, peste 40 de atacuri ale insurgenților separatiști proruși au avut loc în estul țării, relatează AFP.
"Aproximativ 44 de cazuri ale unor atacuri ale rebelilor, care au încălcat ordinul de încetare a focului au fost înregistrate în ultimele trei zile de forțele militare ucrainene", a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Selezniov, pe pagina sa de Facebook.
Kievul a ordonat trupelor să înceteze focul până vineri, iar un lider al rebelilor a acceptat, luni, ca insurgenții, care revendică independența regiunilor din est, să participe la acest armistițiu, considerat un prim pas în vederea unor negocieri de pace.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei, forțele ucrainene au filmat atacuri asupra unor posturi de control și poziții ale armatei, în special în regiunea rebelă Donețk.
"Înregistrările arată că rebelii continuă să încalce masiv condițiile planului de pace" propus de președintele ucrainean Petro Poroșenko, a adăugat Vladislav Selezniov.
De altfel, rebelii au doborât marți un elicopter militar ucrainean la periferia orașului Slaviansk, bastion al insurgenților, iar în urma atacului și-au pierdut viața nouă militari aflați la bordul aparatului.
Aceste atacuri pun sub semnul întrebării speranțele președintelui Poroșenko, susținut de aliații occidentali, de pune capăt insurecției separatiste, care amenință unitatea fostei republici sovietice, în condițiile în care confruntările între rebeli și armată s-au soldat cu peste 400 de morți din aprilie.
În acest context, președintele ucrainean Petro Poroșenko și omologul său rus Vladimir Putin urmează discute situația din Ucraina într-o conferință telefonică, la care vor participa, de asemenea, cancelarul Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande.