Extern· 2 min citire

Alerte cu bombe la Obama, Clinton și sediul CNN

Alerte cu bombe la Obama, Clinton și sediul CNN

Alerte cu bombe la Obama, Clinton și sediul CNN

Publicat24 oct. 2018, 16:42
Actualizat24 oct. 2018, 19:41

Teroare în Statele Unite după ce mai multe bombe au fost trimise foștilor președinți Clinton și Obama, la Casa Albă dar și la sediul CNN. Clădirea televiziunii a fost evacuată în timp ce jurnaliștii transmiteau în direct informația despre bombele trimise președinților.

Alarma a sunat la sediul CNN chiar în timp ce ziariștii relatau despre primele pachete suspecte descoperite de agenții de la Serviciul Secret.

Un dispozitiv exploziv artizanal a fost depistat miercuri la casa fostului președinte american Bill Clinton și a soției acestuia, fostul secretar de Stat Hillary Clinton, la periferia orașului New York, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate.

O bombă a fost găsită în casa fostului președinte SUA, Bill Clinton și al soției sale, Hillary. Reședința se află într-o suburbie a orașului New York. Un dispozitiv exploziv a fost găsit și la biroul ex-președintelui Barack Obama.

Potrivit New York Times, coletul suspect care conținea un dispozitiv exploziv a fost găsit de un tehnician care verifică cutia poștală a familiei Clinton. Autoritățile au fost alertate imediat.

Un alt dispozitiv exploziv a fost descoperit și la biroul fostului președinte Barack Obama, mai spune ziarul american.

Conform New York Times, surse din anchetă spun că bombele trimise familiei Clinton și la biroul lui Obama sunt similare celei trimise la reședința miliardarului George Soroș, zilele trecute. Casa lui Soroș se află în Bedford, o localitate din apropiere. Deocamdată, investigatorii nu au putut preciza dacă incidentele au legătură.

Bill și Hillary Clinton au cumpărat casa din Old House Lane, în Chappaqua, în 1999.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern