Extern· 1 min citire

A murit Loukanikos, câinele protestatar din Atena, simbol al revoltelor anti-austeritate

A murit Loukanikos, câinele protestatar din Atena, simbol al revoltelor anti-austeritate

A murit Loukanikos, câinele protestatar din Atena, simbol al revoltelor anti-austeritate

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 oct. 2014, 12:23

Loukanikos, câinele care a înfruntat forțele de ordine, aflându-se mai mereu în fruntea protestelor față de politicile de austeritate din Grecia, a murit, anunță jurnaliștii de la Atena.

Loukanikos, unul dintre simbolurile revoltelor anti-austeritate de la Atena, a murit zilele trecute, scrie The Guardian.

Loukanikos (botezat așa pentru că îi plăceau cârnații) a devenit faimos în 2010, după ce a fost fotografiat și filmat în mai multe rânduri în fruntea manifestanților, printre polițiști, înfruntând gazele lacrimogene.

A devenit instantaneu faimos în întreaga lume, cu conturi create pe rețelele de socializare, nenumărate articole în presa internațională și chiar un bar numit după el în Spania.

Potrivit jurnalistului Avgi Petros Katsakos, sănătatea câinelui a fost afectată de loviturile primite de la forțele de ordine sau de gazele lacrimogene, așa că Loukanikos a fost forțat "să se retragă" din activitatea de protestatar.

A fost adoptat de o familie din Atena, unde și-a trăit ultimii ani din viață.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern