Premierul Florin Cîțu a declarat, duminică, la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Cluj, că unele estimări care vor fi anunțate indică o creștere economică de aproape două cifre în România, pentru anul în curs.
„Noi toți suntem aici pentru că noi credem în liberalism și credem că doar prin liberalism putem să dezvoltăm România. Am arătat în aceste câteva luni de guvernare că dacă investești - și apropo, anul acesta, primul trimestru, este pentru prima oară în istorie în ultimii 30 de ani când creșterea economică se datorează în totalitate investițiilor. Nu a mai fost niciodată așa ceva. Am schimbat paradigma. Arătăm că prin investiții, ceea ce înseamnă liberalism pur, poți să dezvolți România. Știți foarte bine, creșterea economică de anul acesta este estimată la a fi cea mai mare din Uniunea Europeană, 7,4%. Vă vând un mic secret, urmează alte estimări, care vor duce creșterea economică aproape de două cifre. O să avem o creștere anul acesta puternică. Eu sper să se adeverească, să avem o creștere economică cu cel puțin 10% anul acesta, în 2021”, a declarat Florin Cîțu.
Prim-ministrul Cîțu a participat la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Cluj, în cadrul căruia va fi ales noul Birou Politic Județean al PNL Cluj, iar la finalul discursului său a prezentat o parte dintre liderii județeni care au anunțat că susțin echipa sa pentru alegerea în funcția de președinte al partidului.
La reuniune a fost prezent și președintele PNL, Ludovic Orban, care candidează și el pentru un nou mandat, la congresul PNL din 25 septembrie.