Economie· 3 min citire

Care e secretul reformei ANAF, în viziunea ministrului de Finanțe. Dispar peste 2.000 de posturi

Reforma ANAF

Reforma ANAF

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 ian. 2020, 00:52

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat marți seară, la Realitatea Plus, că are în plan finalizarea informatizării ANAF până la jumătatea anului 2020, urmând în proces ca circa 2.150 de posturi din ANAF să fie eliminate, din care 150 de conducere.

Informatizarea ucide evaziunea fiscală și vreau să ajungem ca persoanele fizice sau juridice să își vadă fișa de contribuabil cu un singur click pe online, a declarat, marți seara, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la Realitatea Plus.

"În ultimul timp am stat să înțeleg sursele evaziunii fiscale. Vreau să facem lucrurile științific. Suntem în 2020. Putem să folosim matematica, putem să folosim statistica, econometrie, nu trebuie să stăm și să ne uităm după cai verzi pe pereți și să folosim informațiile de la bătrâni. Sunt bune și acelea, dar putem să folosim și tehnologie. Și vă spun ca informație la care mă uit acum foarte atent este acel gap de la TVA, acel 35%, de unde vine. Și are mai multe surse. Nu totul este evaziune, o parte sunt arierate. Și atunci, dacă înțelegi sursa și văd de unde vine, apoi încep să mă uit pe sectoare. Totul trebuie făcut analitic și la asta mă uit acum", a afirmat Cîțu la Realitatea Plus.

El a precizat că s-a consultat în ceea ce privește această informatizare cu un coleg din Polonia, fost ministru al Finanțelor și că are susținerea Guvernului și a PNL.

"Vreau să ajungem să faceți așa de simplu, să fie aplicații pe telefon în relația cu ANAF și cu un singur click pe online să îți vezi fișa de contribuabil, persoană juridică sau persoană fizică. Am vorbit cu colegii mei din Polonia, un fost coleg din sistemul bancar, a fost și el ministru de Finanțe în Polonia, și mi-a spus că ei au reușit în șase luni să facă acest lucru. Deci se poate. Nu se poate să avem noi acest ghinion tot timpul să stăm neinformatizați. Nu s-a vrut. Cel mai ușor să elimini evaziunea fiscală e să informatizezi. Informatizarea e cea care ucide evaziunea fiscală.(...) Nu sunt singur aici, sunt susținut și de premier și de Partidul Național Liberal. A venit momentul să schimbăm direcția", a mai spus șeful de la Finanțe.

"Reorganizarea ANAF înseamnă de asemenea eliminarea a 150 de posturi de conducere și aproape 2.000 de posturi din structura ANAF. Înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecția Fiscală, deci trei vicepreședinți în loc de patru, și rămân discuțiile despre Vamă, unde și acolo vor fi schimbări. Discutăm soluția optimă și acolo, dar deja am început. Pe de o parte vreau să fac economii, pentru că aparatul ANAF și cu informatizarea nu o să mai am nevoie de așa mult personal. Dacă nu mergeam în CSAT (informatizarea) dura cel puțin un an de zile. Așa mi se spune tot timpul, așa durează de ani de zile. Eu vreau până la jumătatea anului", a precizat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la Realitatea Plus.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Economie