Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, proiectul de lege privind modificarea Legilor justiției, iar câteva dintre ele sunt radicale. De departe, cea mai importantă modificare propusă este cea prin care președintele țării este scos din schemă la numirea procurorilor șefi ai DNA, DIICOT și Parchetul General. Concret, Toader propune ca șefii acestor instituții să fie numiți de secția de procurori ai CSM, la propunerea ministrului Justiției, fără ca președintele țării să mai aibă vreun rol. Totodată, Toader a mai anunțat că Inspecția Judiciară va trece la Ministerul Justiției, conform proiectului și va exista un corp special care va ancheta magistrații. În plus, Tudorel Toader vrea să schimbe și regulile de admitere în Institutul Național de Magistratură: astfel, cei care vor dori să intre în INM vor trebui să aibă minim 30 de ani, și cel puțin 5 ani de vechime în profesia juridică. Concret, nu vom mai avea procurori sau judecăto
Modificările la legile justiției vizează în principal trei texte de lege: Legea privind statutul procurorilor și judecătorilor, legea privind organizarea judiciară și cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Le prezentăm, în cele ce urmează, punctual pe cele mai importante.
1. Președintele, scos din procedura de numire a șefilor DIICOT, DNA, PG
În ceea ce privește propunerea de numire la Ministerul Public, fiind vorba de toate funcțiile, fie că este vorba despre procurorul general, adjunct, șef DIICOT, șef DIICOT sau adjuncții, ministrul Justiției a anunțat că decizia trebuie luată de Secția pentru Procurorul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la propunerea ministrului Justiției.
"La Ministerul Public, toate funcțiile, fie că e procuror general, adjunct, șef la DIICOT, la DNA, adjuncții dânșilor, să decidă Secția pentru Procurori în baza aceluiași principiu din cadrul CSM, la propunerea ministrului Justiției, pe baza unei proceduri transparente, procurori care la rândul lor trebuie să aibă 10 ani de vechime efectivă în funcția de procuror. Ce apare modificat aici? Faptul că decide Secția pentru Procurori, faptul că propunerea vine de la ministrul Justiției", a declarat Tudorel Toader.
Ministrul Justiției a precizat și de ce a venit cu această propunere:
"Se va spune următorul lucru, de ce președintele Inaltei Curți este numit de președintele Republicii, iar procurorii-șefi, numiți de Secția pentru Procurori la propunerea ministrului în condițiile în care și unii și alții sunt magistrați? Răspunsul rezultă din statutul special pe care îl au unii și alții. Procurorii sunt subordonați ierarhic, judecătorii nu sunt subordonați ierarhic. Procurorii se bucură de stabilitate, judecătorii se bucură de inamovabilitate. Procurorii, spune articolul 138 din Constituție, își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției, la judecători nu există o asemenea prevedere", a explicat Tudorel Toader.
Ministrul Justiției a mai anunțat că o altă modificare vizează procedura de numire în funcții de conducere la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, noile legi ale justiției prevăd că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție se numește de către președintele României, așa cum este și în prezent, însă modificarea constă în faptul că propunerea nu o mai face plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ci Secția pentru Judecători a CSM, în ideea potrivit căreia "pentru judecători să decidă judecătorii, pentru procurori să decidă procurorii".
2. 8 ani vechime ca procuror pentru a promova la DIICOT sau DNA Ministrul Justiției
Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, că o primă categorie de propuneri din noile legi ale justiției se referă la majorarea vechimii necesare pentru promovare, precizând, printre altele, că un procuror va avea nevoie de 8 ani vechime pentru a ajunge la DIICOT sau DNA.
Tudorel Toader a anunțat, miercuri, că propune majorarea vechimii necesare pentru promovare la 7 ani de activitate efectivă în funcția de judecător pentru a promova la tribunal sau la tribunal specializat.
Astfel, Ministerul Justiției propune 10 ani vechime în funcția de judecător pentru a promova ca judecător la Curtea de Apel, și, la fel, 10 ani vechime efectivă în funcția de procuror pentru a promova la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.
Totodată, Ministerul Justiției propune ca, pentru a promova procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie nevoie de 15 ani vechime efectivă în funcția de procuror. O altă propunere este ca, pentru a promova judecător la Înalta Curte, să fie nevoie de 18 ani vechime efectivă în funcția de judecător. Aceeași propunere este și în privința procurorului. Totodată, o altă propunere este o vechime de 8 ani în funcția de procuror pentru a promova în funcția de procurori la DIICOT sau DNA, perioadă la care se adauga și restul condițiilor, a anunțat Tudorel Toader.
3. Inspecția judiciară trece la Ministerul Justiției
"Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției. În multe țări, Inspecția Judiciară este la Ministerul Justiției, repectând deplina independență, autonomie, pe care o are. Nu intră sub coordonarea, sub conducerea factorului politic. Există și o soluție mai radicală, de a autonomiza, dar care să nu fie dependentă de CSM. Nu CSM să îi facă regulamentul de organizare, să-i stabilească și să aprobe rapoartele, ca după aia ei să se ducă la corpul de magistrați, procurori. Dacă avem în România 7.000 de magistrați, avem 70 de membri la Inspecția Judiciară. Faceți proporția. Ei au un rol foarte important", a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.
În prezent, instituția Inspecției Judiciare se află în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii.
4. Înființarea unei direcții specializate în cadrul Ministerului Public, pe lângă DNA și DIICOT, care să se ocupe de investigarea presupuselor fapte penale ale magistraților.
Propunerea face parte din proiectul de modificare a legilor justiției, prezentat, miercuri, de Tudorel Toader.
„Propunem înființarea unei direcții specializate în cadrul Ministerului Public, o a treia direcție pe lângă DNA și DIICOT, o direcție care să aibă compteneța exclusivă de efectuare a urmăririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de către magistrați”, a spus Toader.
Ministrul Justiției a explicat faptul că prin această direcție se va proteja autonomia judecătorilor.
„În felul acesta, avem în vedere implemnatrea unei protecții și autonomii, a unor garanții față de magistrații că ar fi comis infracțiuni. Ați văzut și am văzut faptul că uneori se reclamă în spațiul public de către judecători, ca urmare a unei soluții, sunt anchetați de către autorii rechizitoriilor ale căror soluții au fost infirmate. Personal, eu am această convingere pentru că nu avem soluții care să o confirme, dar ca o garanție pentru independența judecătorilor vom avea un corp specializat, format din 20 de procurori care să ancheteze reclamatele presupus a fi săvârșite de către magistrați”, a explicat Tudorel Toader.
5. Cel puțin 30 de ani pentru a fi admis la INM. 5 ani de vechime în profesia juridică
În plus, Tudorel Toader vrea să schimbe și regulile de admitere în Institutul Național de Magistratură: astfel, cei care vor dori să intre în INM vor trebui să aibă minim 30 de ani, și cel puțin 5 ani de vechime în profesia juridică.