Vremea în data de 14 ianuarie se menține rece și este în vigoare un cod galben de vânt.
Astazi, valorile termice vor fi în creștere, astfel că temperaturile maxime se vor situa în jurul normelor specifice pentru mijlocul lunii ianuarie în regiunile intracarpatice și peste mediile multianuale în restul teritoriului. Vom avea între -1 și 9 grade. Cerul va fi variabil în sudul țării cu înnorări temporare în rest, dar vom avea parte și de ninsori slabe în zona Carpaților Orientali. Începând de seara se vor semnala precipitații mixte în nord, centru și în nord-est, unde pe arii restrânse se va forma polei. Vântul va avea intensificări în Moldova, cu viteze în general de 55...65 km/h. Intensificări ale vântului vor fi local și în sudul, sud-estul și centrul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h. Dimineața, pe spații restrânse va fi ceață, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 și 3 grade.***
In Bucuresti, valorile termice vor crește, astfel încât dimineata vor fi -5…-4 grade, iar la amiaza, 6...7 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat.***
La munte, cerul va avea înnorări și va ninge slab pe arii restrânse în Carpații Orientali. Vântul va sufla tare, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 90...110 km/h, viscolind și troienind zăpada.