Actual· 2 min citire

Viorica Dăncilă, o nouă vizită surpriză în afara țării. Unde aterizează miercuri

Viorica Dăncilă, o nouă vizită surpriză în afara țării. Unde aterizează miercuri

Viorica Dăncilă, o nouă vizită surpriză în afara țării. Unde aterizează miercuri

Publicat30 apr. 2019, 19:45
Actualizat1 mai 2019, 02:13

Premierul Viorica Dăncilă ne-a obișnuit să anunțe în ultima clipă care este următoarea vizită externă.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Viorica Dăncilă se va afla, miercuri și joi, în vizită în Polonia, pentru Conferința șefilor de guvern ai statelor din Europa Centrală și de Est care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, dar și pentru a participa la ceremonia comemorativă de la Birkenau.

La conferința de miercuri vor fi prezenți prim-miniștri din Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia și Ungaria, arată un comunicatul Executivului.

Viorica Dăncilă va avea și o întâlnire bilaterală cu omologul său polonez.

Cel de-al doilea segment al vizitei Viorică Dăncilă se va desfășura în data de 2 mai și constă în participarea prim-ministrului României la Marșul Internațional al Vieții, eveniment educațional anual care presupune parcurgerea pe jos a distanței de la Auschwitz la Birkenau.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă va participa la Ceremonia comemorativă de la Birkenau, alături de lideri ai comunității internaționale, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai cultelor religioase, organizații de studenți și copii.

Alături de delegația oficială română prezentă la Auschwitz-Birkenau, la acest eveniment vor mai participa David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România și Tova Ben Nun-Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Lauder-Reut, împreună cu un grup de copii din România.

Viorica Dăncilă, schimbare bruscă de look. Cum a apărut la întâlnirea cu ambasadoarea Chinei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News