Anul 2018 a adus României câteva modificări legislative controversate, finalul acestui an nu a adus vești bune nici din zona finanțelor iar de aproape o lună, ca un maxim al războiului de pe scena politică, președintele țării tot schimbă replici acide cu primul ministru.
2019 ne prinde sub atenta supraveghere a Bruxellesului, unde, ce ironie, ne vom afla la președinția Consiliului UE vreme de șase luni.
Mizele anului următor sunt uriașe pentru țara noastră și pentru o parte din politicienii ei. Unii se pregătesc să dea asaltul final împotriva statului de drept, forțând modificarea unor legi în beneficiul propriu sau al apropiaților săi. Alții fac calcule complicate cu bugetul națiunii, încercând să ne convingă că o ducem bine chiar dacă realitatea imediată ne arată contrariul.
La 100 de existență, statul român trebuie să facă față unor provocări externe complicate, evenimente care ne vor modela viitorul pentru următoarea sută de ani. Vor fi conducătorii noștri în stare să se ridice la înălțimea așteptărilor?
Astrologul Cristina Demetrescu a venit în platoul emisiunii Talk News, moderată de Denise Rifai, și a explicat ce aduce anul 2019 pentru politicieni. Astrologul a vorbit inclusiv despre Viorica Dancila, despre care a spus ca este "poker face", intrucat nu arata ceea ce simte.
"Viorica Dancila are o karma negativa pe Capricorn, ceea ce inseamna ca nu are ce sa caute in politica. Este vorba despre ambitiile dumneaei.
Este foarte curios, pentru ca sunt cam din aceeasi generatie, '62-'63, Dragnea si Dancila. Saturn in Varsator, apropo de ceea ce spuneam, ca nu au invatat nimic din istorie. Saturn in varsator inseamna sa faci politica din avion, adica nu te uiti la oameni. Asta a facut Ceausescu. Ceausescu a fost un conducator extraordinar, din punctul de vedere a ceea ce a cladit si cum a construit tara, dar nu s-a uitat si la noi, astia, care tremuram in case, ne era foame, stateam in intuneric...
Doamna Dancila, pot sa ii spun poker face, pentru ca ea nu arata ceea ce simte, dumneai are destinul in Rac. Daca ar fi vrut vreodata in viata ei sa faca politica adevarata, ar fi fost sa se exprime cu adevarat, dupa cum simte, dar nu poate sa isi permita acest lucru.
In jumatatea lunii februarie este mare taraboi", a spus astrologul la Realitatea TV.