Actual· 1 min citire

VIDEO Tăriceanu: Se conturează ca ALDE să nu fi reușit să atingă pragul electoral de 5% la București și în sectoare

Călin Popescu-Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu

Scris de Ioana Stanescu Publicat: 28 sept. 2020, 00:42

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut primele declarații după închiderea urnelor duminică, 27 septembrie. Acesta a sus că rezultatele obținute de ALDE la alegerile locale din Capitală sunt „un motiv de dezamăgire profundă”.

„Rezultatele EXIT POLL-urile diferă destul de mult. (...) Se pare că se conturează ca ALDE să nu fi reușit să atingă pragul electoral de 5% la București și în celelalte sectoare, dar sigur că trebuie să așteptăm rezultatele exit-poll-urilor. (...) Până atunci, trebuie să vă spun că aceste rezultate reprezintă pentru mine un motiv de dezamăgire profundă, este o decepție pe care cred că o împărtășesc împreună cu colegii mei, candidații de la cele șase sectoare ale Bucureștiului. Acest rezultat nu face să arate decât polarizarea care s-a produs și rezultatul votului politic. Din păcate, bucureștenii nu au ales astăzi între candidați, nu au ales între programe, între idei, între proiecte, ci au ales între partide, cu toate că nu partidele vor conduce Primăria Generală și primăriile de sector. Acest lucru îl vom vedea în perioada următoare, când lucrurile vor trebui să se așeze și cei care au fost aleși să își intre în atribuții, având o experiență puțină sau aproape egală cu zero", a declarat Călin Poepscu-Tăriceanu, duminică seară, la sediul ALDE.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News