Actual· 1 min citire

VIDEO + FOTO GALERIE Președintele Ucrainei și-a umflat mușchii la vaccinare

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei (sursă foto: AFP)

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei (sursă foto: AFP)

Publicat3 mar. 2021, 10:29
Actualizat3 mar. 2021, 10:38

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a intrat în galeria șefilor de stat și de guvern care au impresionat prin condiția fizică "dezvăluită" cu ocazia vaccinării anti-COVID-19. Șeful de stat, actor comic de profesie, s-a imunizat într-un centru din zona de conflict de la granița spre Rusia, pentru a transmite un semnal de încurajare soldaților care luptă împotriva separatiștilor pro-ruși.

„Le recomand cu tărie tuturor să se vaccineze. Eu mă vaccinez laolaltă cu militarii. Cred că este o decizie corectă, chiar dacă am avut deja COVID-19. Mi-am verificat nivelul anticorpilor, iar al meu este foarte scăzut. Oameni ca mine și ca ministrul sănătății, care s-a vaccinat luni, trebuie să fie un exemplu pentru alții. Cred că acest vaccin este bun, este de o foarte bună calitate, unul dintre cele mai bune din lume”, a afirmat Zelenski.

În Ucraina, aproape jumătate din populația țării refuză imunizarea.  Situația este îngreunată și de faptul că liderul de la Kiev a refuzat din start folosirea vaccinului rusesc Sputnik 5, iar singura imunizare disponibilă este produsul AstraZeneca. De altfel, Zelinski le-a cerut țărilor UE să trimită vaccinuri și în Ucraina, în semn de solidaritate.

Printre liderii de stat și de guvern care au impresionat prin condiția fizică afișată în momentul vaccinării se află președintele Klaus Iohannis, premierul grec Kyriakos Mitsotakis sau ministru de Finanțe al Croației.

Președintele Klaus Iohannis la vaccinare
Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis
Ministrul croat al Finanțelor, Zdravko Marici,
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News