Actual· 1 min citire

Vântul puternic a provocat avarii pe rețeaua de alimentare cu electricitate și a doborât mai mulți arbori în Prahova

Vant puternic

Vant puternic

Scris de Dan Istratie Publicat: 2 oct. 2022, 15:01

Peste 2000 de consumatori din localități ale județului Prahova nu beneficiază de alimentare cu energie electrică, duminică după amiază, după ce vântul puternic a provocat avarii pe rețeaua de alimentare cu electricitate. De asemenea, rafalele au doborât mai mulți copaci.

Vântul puternic a provocat avarii, duminică după amiază, pe rețeaua de alimentare cu energie electric, în localitățile Băicoi și Țintea din județul Prahova, 2379 de consumatori fiind afectați.

Conform ISU Prahova, au fost produse avarii la 42 puncte de transformare și o linie de medie tensiune.

Rafalele au doborât de asemenea copaci. La Ploiești, un arbore doborât de vânt a afectat, în cădere, o conductă de alimentare cu gaze.

Vijelia a pus la pământ copaci și în zona de munte, echipajele ISU intervenind pentru îndepărtarea trunchiurilor căzute pe drumul național 1 A, în zona localității Cheia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News