Actual· 2 min citire

Ursula von der Leyen cere o strategie pentru primirea în siguranță a refugiaților afgani. Ce spune despre dependența de NATO, după haosul de la Kabul

Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 20 aug. 2021, 21:39

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis statelor membre, vineri, că UE nu trebuie să aștepte până când refugiații afgani vor ajunge la frontierele externe ale blocului comunitar, ci trebuie să aibă o strategie în avans, care să le asigure căi sigure spre azil.

Ursula von der Leyen a admis că situația din Afganistan este o tragedie pentru poporul acestei țări și un regres serios pentru comunitatea internațională.

”Este o situație dificilă, o situație foarte confuză, care se schimbă în fiecare oră. Dar am reușit deja să evacuăm personalul UE și am adus acum 160 dintre colegii noștri afgani, inclusiv familiile lor, în UE. Încă mai trebuie peste 200 în Europa. Aș vrea să mulțumesc Spaniei înainte de toate. A fost de acord să înființeze un hub pentru angajații afgani ai UE. Asta ne va ajuta să emitem vizele necesare și cu distribuirea acestor persoane între diferitele state membre”, a spus șefa Comisiei Europene.

Von der Leyen a mai subliniat că afganii nu trebuie să ajungă în mâinile contrabandiștilor și traficanților pentru că "asta îi pune în la fel de mult pericol".
”Iar asta înseamnă că trebuie să oferim alternative - rute legale și sigure pe care să le organizăm. Un lucru este foarte clar: nu trebuie să așteptăm până când oamenii ajung la frontierele externe ale UE. Trebuie să avem un răspuns pentru această situație în avans”, a adăugat președinta C.E.

În urma consecințelor retragerii NATO și SUA din Afganistan, Ursula von der Leyen a fost întrebată dacă UE trebuie să învețe o lecție în ceea ce privește dependența militară de cel mai important aliat nord-atlantic.
”Baza apărării noastre militare rămâne NATO”, a răspuns șefa C.E.

”Este adevărat că UE și statele sale membre trebuie să aibă mijloacele să răspundă provocărilor lumii de astăzi. Pandemia de COVID-19 ne-a arătat de asemenea acest lucru. Trebuie să ne învățăm lecțiile din aceste crize. Una dintre lecții este că trebuie să avansăm urgent cu pactul pentru migrație și azil, pentru că acest pact ne dă oportunitatea să ne ocupăm de managementul frontierelor noastre, să avem solidaritate între statele membre și să cooperăm cu țări de origine și tranzit. Autonomia strategică include cooperare globală", a adăugat vor der Leyen.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News