Un urs a făcut ravagii într-o comună din Argeș. Localnicii solicită autorităților să ia măsuri pentru a-i proteja de urși, după ce și-au găsit animalele din gospodării sfâșiate.
În urmă cu două nopți, un cal a fost mușcat de un urs și târât prin jumătate de sat. Pădurarii nu pot interveni și nu pot împușca ursul, deoarece satul nu este zonă intravilană, iar cele mai multe case sunt ridicate fără autorizație.
Calul atacat de urs a agonizat ore bune până când autoritățile locale au găsit o asociație care să îl eutanasieze.
,,La ecvine nu am văzut niciodată asemenea răni. Leziunile sunt, din păcate, aducătoare de moarte. Singura soluție pentru el este eutanasia", a declarat Maria Popescu, medic veterinar.
Din cei 1.300 de euro pe care proprietarul i-a dat pe cal, statul îl va despăgubi cu mai puțin de 200. Sătenii se tem că nu va mai trece multă vreme până când și ei vor deveni victimele urșilor.
Potrivit localnicilor, ursul era unul dintre exemplarele monitorizate. Autoritățile locale susțin că în zona Bughea de Jos au fost relocați urși din Hunedoara, care s-au apropiat tot mai mult de sate.
Atacul din urmă cu două nopți este printre cele mai violente, iar autoritățile susțin că nu au soluții.
,,Am văzut în ordonanța dată de domnul ministru că îi putem împușca ursul, nu noi, cine are dreptul, în intravilan. Păi acest cătun este în extravilanul comunei și atunci dacă ursul atacă aici noi nu putem să intervenim?", a declarat Bogdan Oancea, viceprimarul comunei Burghea de Jos.
Un mesaj RO-ALERT a fost emis, azi-noapte, în aceeași zonă. Ursul a ajuns din nou în apropierea caselor și a produs mai multe pagube. Localnicii cer ca ursul să fie împușcat, însă acesta este protejat de lege.