O persoană a murit, iar alte nouă au fost rănite duminică, în urma deraierii unui montagnes russes, într-un parc de atracții, la Stockholm, în Suedia, anunță parcul și poliția, relatează AFP.
”O persoană, din nefericire, a murit”, anunță o purtătoare de cuvânt a Parcului Gröna Lund - care a fost evacuat -, Cecilia Björling.
Nouă persoane au fost rănite și spitalizate - inclusiv copii -, a anunțat într-o conferință de presă CEO-ul Gröna Lund, Jan Eriksson.
”Este o zi tristă”, a declarat el și a subliniat că parcul - deschis în urnă cu 140 de ani - se închide cel puțin timp de șapte zile.
Accidentul a avut loc duminică, către ora locală 11.30 (12.30, ora României), la atracția ”Jetline”.
O parte a porțiunii din față a trenului s-a desprins parțial, trenul s-a oprit la mijlocul parcursului, iar vagonul respectiv atârna în gol.
La bordul trenului se aflau 14 persoane.
O anchetă a fost deschisă, a anunțat o purtătoare de cuvânt a parcului.
”Am primit alerta către ora (locală) 11.39 (12.39, ora României). Un montagnes russes a deraiat, iar mai multe persoane au fost rănite”, a anunțat Håkan Eriksson de la ambulanța din Stockholm.
Poliția și ambulanțe au fost trimise la fața locului.