Actual· 1 min citire

Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul Oradea - Bărbatul se afla în arest preventiv pentru trafic de minori

S-a spanzurat in penitenciar

S-a spanzurat in penitenciar

Scris de Dan Istratie Publicat: 20 apr. 2022, 09:58

Un deținut aflat în Penitenciarul Oradea, arestat preventiv pentru infracțiunea de trafic cu minori, a fost găsit spânzurat cu un material textil legat de gratia geamului camerei de detenție.

″În data de 19 aprilie, la ora 20:38, cu ocazia distribuirii tratamentului psihotrop, un deținut custodiat de Penitenciarul Oradea, arestat preventiv pentru infracțiunea de trafic cu minori, a fost găsit spânzurat cu un material textil legat de gratia geamului camerei, de către supraveghetorul secției care era însoțit de asistentul medical aflat în serviciu. S-au aplicat, de îndată, primele manevre de resuscitare. A fost apelat numărul unic de urgență 112, iar la 20:44, două echipaje SMURD au continuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, la ora 21:17, s-a constatat decesul″⁣, precizează, miercuri, într-un comunicat, reprezentanții Penitenciarului, potrivit Agerpres.

La nivelul instituției a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Oradea a anunțat familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Administrația Națională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor și Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză, mai arată sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News