Actual· 1 min citire

Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită în urma unui incendiu în Giurgiu

Incendiu

Incendiu

Scris de Dan Istratie Publicat: 8 ian. 2022, 23:17

Un bărbat de 42 de ani din localitatea Goleasca și-a pierdut viața, iar mama acestuia, în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri pe jumătate din suprafața corpului, în urma unui incendiu produs, sâmbătă, în casa în care locuiau.

Potrivit ISU Giurgiu, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

La sosirea echipajelor, locuința ardea violent, iar în curtea casei se afla o femeie de 63 de ani, cu arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafața corpului. Ea a spus pompierilor că în casă se află fiul ei, în vârstă de 42 de ani.

Acesta a fost găsit carbonizat într-una din camere, sub tavanul care se prăbușise.

Femeia a fost preluată de paramedici și transportată, de urgență, la spital.

Din primele cercetări a reieșit că focul deschis în spații închise, respectiv folosirea benzinei în apropierea unei lumânări, a fost cauza principală a producerii incendiului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News