Burkina Faso a cerut săptămâna aceasta plecarea trupelor franceze de pe teritoriul său în termen de o lună, într-un context de tensiuni tot mai mari între cele două țări și în timp ce Moscova încearcă să-și avanseze pionii, au declarat sâmbătă seara agenția națională de presă și o sursă apropiată guvernului, relatează AFP.
"Guvernul din Burkina a denunțat miercurea trecută acordul care guvernează din 2018 prezența forțelor armate franceze pe teritoriul său", a indicat AIB.
"Acest denunț făcut la 18 ianuarie 2023, acordă, în condițiile acordului din 17 decembrie 2018, o lună forțelor armate franceze pentru a părăsi teritoriul Burkinei Faso", notează agenția națională.
Potrivit unei surse apropiate guvernului, autoritățile au cerut "plecarea soldaților francezi cât mai curând posibil".
"Nu este ruperea relațiilor cu Franța. Notificarea vizează numai acordurile de cooperare militară", a precizat sursa citată. Franța, o fostă putere colonială, este contestată în Burkina Faso de câteva luni.
Mai multe demonstrații au avut loc recent la Ouagadougou pentru a cere retragerea Franței din această țară sahaliană, care găzduiește un contingent de aproape 400 de forțe speciale franceze.
"Rusia este o alegere a rațiunii în această dinamică", iar noi "credem că parteneriatul nostru trebuie consolidat", a subliniat săptămâna trecută premierul din Burkina Faso, Apollinaire Kyélem de Tembela, la finalul unei întrevederi cu ambasadorul rus Aleksei Saltykov . La începutul lunii decembrie, el a făcut o vizită discretă la Moscova.