Actual· 1 min citire

UE nu crede în pacea lui Putin: „Trebuie să ne intensificăm sprijinul militar - dacă nu, tot mai mulți civili ucraineni vor plăti un preț greu”

Europa nu crede în pacea lui Putin. Foto/Profimedia

Europa nu crede în pacea lui Putin. Foto/Profimedia

Publicat8 mar. 2025, 16:17
SursăRealitatea

Kaja Kallas, șefa diplomației europene, consideră că Putin nu este deloc interesat de pace în Ucraina. „Rachetele rusești continuă să cadă fără încetare asupra Ucrainei, cauzând tot mai multe decese și distrugeri”, spune oficialul european.

Au fost atacuri aeriene rusești soldate cu cel puțin 14 morți în estul Ucrainei, transmite AFP.

„Rachetele rusești continuă să cadă fără încetare asupra Ucrainei, cauzând tot mai multe decese și distrugeri. Încă o dată, Putin demonstrează că nu este deloc interesat de pace'', a scris Kaja Kallas într-o postare pe X.

„Trebuie să ne intensificăm sprijinul militar - dacă nu, tot mai mulți civili ucraineni vor plăti un preț greu'', a adăugat ea.

Cel puțin 14 persoane au fost ucise în estul Ucrainei în atacuri rusești cu rachete și drone, a anunțat sâmbătă Ministerul de Interne ucrainean.

La Dobropillia, bilanțul morților este de 11 morți și 30 de răniți, potrivit sursei citate. Alți trei civili au fost uciși într-un atac cu dronă în regiunea Harkiv din nord-estul țării, a adăugat ministerul. Ministerul de Interne susține că forțele ruse au atacat Dobropillia cu rachete, proiectile și drone, avariind opt clădiri cu mai multe etaje și 30 de mașini.

Dobropillia, localitate cu 28.000 de locuitori înainte de război, se află în regiunea Donețk din estul Ucrainei, la 22 km de linia frontului la nord de Pokrovsk.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News