Noua tulpină a Sars-Cov-2, depistată inițial în Marea Britanie și confirmată deja la zeci de pacienți din Germania, va deveni dominantă în țară, a avertizat șeful de cabinet al Cancelarului Angela Merkel, Helge Braun.
Amintind că tulpina britanică este mult mai contagioasă, reprezentantul Guvernului a avertizat că va crea cu siguranță probleme, asfel că eforturile autorităților și ale populației trebuie să se concentreze pe reducerea contaminărilor.
”Ne confruntăm deja cu această variantă în mai multe spitale. Asta înseamnă că a sosit în țara noastră și, la un moment dat, așa cum s-a întâmplat în alte țări, va prelua controlul și va cauza probleme. Sunt foarte sigur de acest lucru”, a spus Braun la un post TV. ”Vrem să o ținem departe de granițele țării cât se poate de mult și sub control acolo unde este deja prezentă”, a adăugat reprezentantul Guvernului, citat de Agerpres.
Avertismentul vine în contextul în care, săptămâna trecută, autoritățile au anunțat și un prim caz suspect de infectare cu noua tulpină a virusului depistată în Brazillia.
Recent, Angela Merkel a cerut prudență în privința relaxării măsurilor restrictive. Dacă situația nu va fi controlată în paralel cu vaccinarea anti-Covid, autoritățile nu exclud un nou lockdown total, a mai spus Cancelarul.
Bilanțul epidemiei din Germania depășește 2,1 milioane de cazuri Covid-19 și 52.780 de decese. Luni, Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor a raportat 6.729 de cazuri noi în 24 de ore, în ușoară scădere față de cele 7.141 de noi contaminări raportate în aceeași zi a săptămânii trecute.