Un bărbat a deschis focul, duminică, într-o cafenea din nordul Romei, unde avea loc o ședință a locatarilor unui bloc, și a ucis trei persoane, între care o prietenă a premierului italian, Giorgia Meloni, relatează The Guardian.
Alte trei persoane au fost rănite în urma focurilor de armă trase și cel puțin una dintre victime are răni grave.
Suspectul, în vârstă de 57 de ani, era implicat într-o serie de dispute cu asociația de locatari, a declarat un martor pentru Rai News Italia.
"A intrat în încăpere, a închis ușa și a strigat 'Vă omor pe toți', apoi a început să tragă", a relatat un alt martor, citat de agenția italiană de presă Ansa. Locatarii au reușit să-l imobilizeze și să-l dezarmeze înainte de sosirea poliției.
La câteva ore după acest incident, premierul Giorgia Meloni a postat pe Instagram ceea ce pare a fi o fotografie recentă în care apărea alături de Nicoletta Golisano, una dintre victime, spunând că era prietena ei.
"Nu este corect să mori așa", a scris Meloni, precizând că femeia avea un soț și un copil de 10 ani. "Nicoletta era fericită și frumoasă, în rochia roșie pe care și-a cumpărat-o pentru petrecerea de 50 de ani în urmă cu câteva săptămâni. Pentru mine, ea va fi mereu frumoasă și fericită așa", spune Giorgia Meloni.
Poliția nu a comentat care a fost motivul acestui atac, iar postarea lui Meloni nu sugerează că ar fi fost vorba de o motivație politică.
Prim-ministrul a declarat însă că un poligon de tir de unde suspectul a luat arma folosită în atac a fost închis și autoritățile au deschis o investigație.
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a convocat pentru luni o reuniune de urgență privind securitatea după ceea ce a numit "episodul grav de violență care a lovit orașul".