Actual· 1 min citire

Trei adolescenți din Argeș, salvați de jandarmi - Tinerii s-au ascuns în podul unei case părăsite după ce se întâlniseră cu un urs

Urs

Urs

Scris de Dan Istratie Publicat: 23 mai 2023, 10:56

Jandarmii argeșeni au intervenit, luni, pentru recuperarea a trei adolescenți care s-au întâlnit cu un urs, într-o zonă împădurită din comuna Mărăcineni, și s-au refugiat în podul unei case părăsite.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș, după ce au fost surprinși de urs și au reușit să se adăpostească, cei trei adolescenți, cu vârste de 17 și 18 ani, au sunat la numărul de urgență 112 și au cerut ajutor, fiind declanșată imediat o intervenție pentru salvarea acestora.

"Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Argeș, împreună cu un echipaj SMURD și cu autoritățile locale s-au deplasat la fața locului și, folosind semnalele acustice și luminoase, au reușit să îndepărteze ursul. Cei trei adolescenți au fost coborâți în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, după cum au mărturisit, nu vor uita ușor experiența trăită", se arată în comunicatul IJJ Argeș.

Sursa citată a mai precizat că, doar de la începutul sezonului cald și până în prezent, jandarmii argeșeni au intervenit la peste 50 de apeluri 112 care semnalau prezența urșilor în zonele populate.

Jandarmii le reamintesc oamenilor să evite, pe cât posibil, apropierea de animalele sălbatice, iar în caz de pericol să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News