Actual· 2 min citire

Tramvaiul 41, DEVIAT pentru lucrări la stația de metrou Drumul Taberei! Peste câte zile se va circula normal

Tramvaiul 41 Foto: STB

Tramvaiul 41 Foto: STB

Publicat19 oct. 2020, 17:16
Actualizat19 oct. 2020, 17:20
Sursărealitatea.net, Metrorex

Tramvaiul 41 nu va mai circula pe același traseu de miercuri, 21 octombrie! Linia tramvaiului va fi deviată până la sfârșitul săptămânii din cauza lucrărilor de la stația de metrou din Drumul Taberei. Anunțul a fost făcut de Metrorex. Săptămâna trecută, Societatea de Transport București a anunțat suspendarea temporară a circulației tramvaiului timp de cinci zile, dar a anulat ulterior din cauza vremii nefavorabile.

Metrorex a anunțat, luni, că, în perioada 21 – 25.10.2020, linia tramvaiului 41 va fi deviată pentru continuarea lucrărilor la pasajul pietonal de la stația de metrou Parc Drumul Taberei.

În acest sens, Societatea de Transport București va înființa o linie navetă de autobuze ce va prelua fluxul de călători de pe linia de tramvai 41.

„Devierea locală a tramvaiului 41 este necesară pentru continuarea și finalizarea tuturor lucrărilor de deviere a rețelelor de utilități (canal 3000, arteră apă, termoficare, rețea de medie presiune gaz și rețea de telecomunicații) existente sub linia de tramvai, pentru eliberarea amplasamentului viitorului pasaj intermodal subteran ce va face legătura dintre stația de metrou Parc Drumul Taberei și piață, cu acces și la refugiile liniei de tramvai 41”, a transmis, luni, Metrorex.

Etapele de deviere au fost aprobate atât la nivelul Primăriei Municipiului București, cât și la nivelul Societății de Transport București.

Reamintim că în urmă cu o săptămână, s-a anunțat că linia de tramvai 41 va fi suspendată în perioada 14-18 octombrie pentru lucrările la M5 de metrou, urmând să fie înlocuită cu linia de autobuze navetă 641, care va funcționa între terminalele „Piața Presei" și „Ghencea".

Devierea liniei de tramvai 41 are loc la o lună de la deschiderea magistralei de metrou M5 Drumul Taberei (Eroilor - Râul Doamei). Pe 15 septembrie, noua magistrală M5 a fost dată în folosință cu călători în prezența președintelui Klaus Iohannis, a premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

Magistrala 5 de metrou are 10 stații: Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Opera), este compusă din 10 stații de metrou și un depou: Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News