Taiwanul urmează să organizeze săptămâna aceasta exerciții militare - cu muniție reală - de simulare a apărării insulei de o invazie chineză, anunță luni oficiali, în contextul în care China efectuează noi exerciții militare în zona insulei, relatează AFP.
”Ne vom antrema să respingem atacuri inamice simulate împotriva Taiwanului”, declară AFP un purtător de cuvânt al celui de-al 8-lea Corp de armată, Lou Woei-jye.
Forțe taiwaneze urmează să se antreneze marți și joi - în a înfrunta debarcări, în regiunea Pingtung, în sudul extrem, anunță armata taiwaneză.
Sute de militari și aproximativ 40 de obuziere urmează să fie desfășurate în cadrul acestor exerciții, potrivit armatei.
Taiwanul, o insulă democratică și autonomă, trăiește sub amenințarea constantă a unei invazii a Chinei, care-și consideră vecinul o parte a teritoriului chinez pe care să o recupereze într-o bună zi, prin forță, dacă este necesar.
Beijingul a ignorat îndemnuri de a pune capăt unor exerciții militare care au durat mai multe zile, în jurul insulei, și a continuat luni exerciții aeriene și maritime comune, în urma unei vizite, săptămâna trecută, a președintei Camerei Reprezentanților americane Nancy Pelosi la Taipei.
Lou Woei-jye precizează că aceste exerciții taiwaneze erau programate și că nu este vorba despre o reacție față de exercițiile chineze în curs.
Taiwanul organizează cu regularitate exerciții militare care simulează o invazie chineză, iar luna trecută s-a antrenat să respingă atacuri de pe mare în cadrul unei ”operațiuni de interceptare comună” în cele mai mari exerciții militare anuale.
China este acuzată, în ultimele zile, de simularea unei blocade și unei invazii a principalei insule din Taiwan prin exercițiile sale, care urmau să se încheie inițial duminică.
Beijingul s-a înfuriat din cauza vizitei lui Nancy Pelosi, oficialul american de cel mai înalt rang care a vizitat Taiwanul în ultimii 25 de ani, și a întrerupt o serie de negocieri și acorduri de cooperare cu Statele Unite în domeniile luptei împotriva modificărilor climatice și apărării.