Vasile Turcu, fostul acționar de la Dinamo, este în moarte cerebrală, conform Digi Sport. El este în continuare conectat la aparate, însă semnele vitale sunt extrem de slabe.
Vasile Turcu a fost ținut în viață, din momentul internării, doar de aparate. Starea lui s-a înrăutățit odată cu trecerea timpului, iar azi omul de afaceri se află în moarte cerebrală.
În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu a ajuns, miercurea trecută, în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost resuscitat, starea lui rămânând, însă, critică.
Surse judiciare au precizat că omul de afaceri a fost găsit în stare de inconștiență de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure în sala de gimnastică de la subsolul propriei case.
Omul de afaceri Vasile Turcu, în vârstă de 62 de ani, și-a vândut, în martie 2011, către Nicolae Badea toate acțiunile deținute la clubul de fotbal Dinamo, retrăgându-se astfel oficial din acționariatul echipei din Ștefan cel Mare.
În 2013, potrivit Forbes, Turcu a ajuns pe poziția 169 de pe 111, cu o avere estimată la 24 de milioane de euro. În anul 2010, averea lui Turcu era estimată la 130-135 de milioane de euro, fiind al 57-a cel mai bogat om din România.
În anul 2004, pe 7 februarie, Vasile Turcu a fost decorat de Ion Iliescu cu Ordinul Meritul cultural în grad de ofițer.