23 de civili au murit în atacurile comise de SUA anul trecut, se arată într-un raport al Pentagonului, în care armata americană și-a recunoscut responsabilitatea. Cele mai multe victime au fost în Afganistan. Estimările sunt însă inferioare celor ale organizațiilor neguvernamentale.
”Ministerul Apărării estimează că 23 de civili au fost uciși, iar alți 10 răniți în 2020 în operațiunile militare americane”, se arată în raportul anual, cerut de Congres din 2018, care este parțial secretizat.
Documentul consemnează cele mai multe victime în Afganistan, unde Pentagonul își recunoaște responsabilitatea pentru 20 de decese. Un alt civil a fost ucis în Somalia, în februarie, iar un altul în Irak, în martie. Despre a 23-a victimă nu sunt prezentate date exacte privind țara unde a avut loc incidentul sau data.
Pentagonul și-a reevaluat și calculele din 2017 până în 2019, recunoscând 65 de morți și 22 de răniți în plus, majoritatea din Siria și Yemen.
Documentul precizează că, deși Congresul a atribuit Pentagonului un buget de 3 milioane de dolari în 2020 pentru plata unor recompense financiare familiilor victimelor civile, niciuna dintre aceste despăgubiri, numite "ex-gratia", nu a fost plătită.
Numărul estimat al civililor uciși în atacurile SUA este mai mic decât cel prezentat de organizațiile neguvernamentale, care publică regulat bilanțurile loviturilor americane în teatrele de război. Airwars, o organizație care înregistrează victimele civile în urma bombardamentelor aeriene în lume, subliniază că cele mai prudente estimări consemnează 102 civili uciși în operațiunile americane în lumea întreagă, de cinci ori mai mult decât recunoaște Pentagonul. De asemenea, misiunea ONU de asistență în Afganistan (Unama) a numărat 89 de morți și 31 de răniți ca rezultat al operațiunilor forțelor coaliției conduse de SUA, subliniază Airwars. În Somalia, unde Pentagonul nu recunoaște decât un civil ucis, Airwars și alte organizații neguvernamentale evaluează bilanțul la 7 morți, iar în Siria și în Irak - la 6 decese, potrivit surselor locale citate de Agerpres.
Uniunea americană pentru libertăți civile (ACLU) a transmis că ”anchetele Ministerului Apărării și recunoașterea responsabilității sale în moartea civililor rămân cu totul insuficiente”. ”Frapează faptul că, în 2020, Ministerul Apărării nu a propus sau achitat nicio despăgubire familiilor civililor respectivi, chiar dacă au fost deblocate fonduri în acest sens de către Congres”, a subliniat Hina Shamsi, o responsabilă a ACLU.