SUA au decis închiderea celor două consulate din Rusia, aflate în Vladivostok și Ekaterinburg. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Departamentul de Stat, după consultările avute de Mike Pompeo cu ambasadorul John Sullivan. Decizia este parte a ”eforturilor în desfășurare de a garanta funcționarea în siguranță a misiunii diplomatice a Statelor Unite în Federația Rusă”, se arată în comunicat. În urma deciziei de închidere a consulatelor, Ambasada de la Moscova va rămâne singura reprezentanță diplomatică a Statelor Unite în Rusia.
Decizia nu va afecta consulatele Rusiei în SUA, a precizat Departamentul de Stat, fără a oferi însă alte detalii.
Recent, ambasada SUA la Moscova a anunțat că în martie, din cauza pandemiei, a suspendat operațiunile la consulatul din Vladivostok, din Extremul Orient rus, și a redus operațiunile la Ekaterinburg.
CNN, citat de Agerpres, a relatat că decizia a fost luată ”ca răspuns la problemele permanente de personal ale misiunii americane în urma plafonării impuse de Moscova, în 2017, misiunii americane și a impasului care rezultă de aici cu Rusia în ce ea ce privește vizele diplomatice.” Postul a mai precizat că zece diplomați vor fi transferați la ambasada de la Moscova, iar 33 de angajați locali își vor pierde locurile de muncă.
În martie 2018, Rusia a anunțat închiderea consulatului american de la Sankt-Petersburg după o decizie similară luată de Washington în urma otrăvirii în Marea Britanie a fostului agent rus Serghei Skripal. Relațiile dintre cele două țări sunt tensionate în urma abordărilor diferite privind conflictele din Siria și Ucraina, ajungând până la acuzațiile privind amestecul Mosovei în politica americană, negat de Rusia. Hackeri despre care se crede că lucrează pentru Rusia sunt acuzați de atacuri masive împotriva unor agenții guvernamentale americane și companii private. Vineri, Secretarul de stat, Mike Pompeo, a afirmat că este ”destul de clar” că Rusia este implicată în recentele atacuri. Mai mult, Yohannes Abraham, Director executiv al echipei de tranziție a Președintelui ales, Joe Biden, a afirmat că atacurile au provocat ”o mare îngrijorare” și că, sub viitoarea administrație, atacurile cibernetice vor declanșa o ripostă ce va aduce ”costuri substanțiale”.
În conferința anuală susținută de Președintele Vladimir Putin, joi, acesta și-a exprimat speranța că noul lider al SUA va ajuta la rezolvarea problemelor dificile din relațiile bilaterale.