Actual· 3 min citire

Șomajul a urcat la 5% în 2020 - tinerii, cei mai afectați de pandemie

Numărul șomerilor, în creștere în 2020

Numărul șomerilor, în creștere în 2020

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 20 apr. 2021, 12:26

Rata șomajului în România a crescut, anul trecut, la 5%, de la 3,9% în 2019. Cel mai ridicat nivel, de 17,3%, s-a înregistrat în rândul tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

Pe sexe, diferența dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (5,3% la bărbați față de 4,7% la femei), iar pe medii de rezidență. de 1,4 puncte procentuale (5,8% în rural față de 4,4% în urban).

Potrivit comunicatului INS, rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 1,5%, iar incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de 29,9%.

Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 8,2%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 47,2%.

”Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului scăzut și mediu, pentru care rata șomajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Rata șomajului a fost de doar 2,2% în cazul persoanelor cu studii superioare”, se mai arată în comunicatul INS.

Anul trecut, populația activă a României era de 8,973 milioane de persoane, din care 8,521 milioane erau ocupate, iar 452.000, șomeri.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,6%, în scădere față de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale. La fel ca în ceilalți ani, rata de ocupare a fost mai mare la bărbați (74,4%, față de 56,5% la femei). Pe medii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (67,1%, față de 63,8% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,6%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 48,5%.

”Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (88,8%). Erau ocupate 68,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 43,4% dintre cele cu nivel scăzut de educație”, mai arată sursa citată.

Salariații, în scădere față de anul precedent cu 81.000 persoane, au deținut în continuare cea mai mare pondere (76,2%) în totalul populației ocupate. În anul 2020 lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau 22,6% din populația ocupată.

Lucrătorii calificați în agricultură, silvicultură și pescuit reprezentau 17,6% din totalul populației ocupate. Ponderi însemnate în totalul populației ocupate dețineau și muncitorii calificați (15,8%), lucrătorii în domeniul serviciilor (15,7%) și specialiștii în diverse domenii de activitate (15,5%).

Șomajul a urcat la 5% în 2020 - tinerii, cei mai afectați de pandemie – poza 1

Din totalul persoanelor ocupate, 20,5% lucrau în sectorul agricol, 29,7% în industrie sau construcții și 49,8% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6,774 milioane de persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (22,7%), comerț (19,3%) și construcții (10,9%).

Comparativ cu anul 2019, scăderi mai importante ale numărului de persoane ocupate s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-101.900 persoane) și în agricultură, silvicultură și pescuit (-96.500 persoane). Cele mai semnificative creșteri față de anul precedent s-au înregistrat în comerț (+38.700 persoane) și construcții (+22.100 persoane).

Șomajul a urcat la 5% în 2020 - tinerii, cei mai afectați de pandemie – poza 2

Din totalul persoanelor ocupate în anul 2020 au lucrat cu program parțial 581.000 persoane (6,8%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program parțial lucrau în sectorul agricol (83,4%).

În anul 2020, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,5 ore pe săptămână; 148.000 persoane au desfășurat și activități secundare, lucrând în medie 13,8 ore pe săptămână..

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News