Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind reforma sistemului de asistență socială, care permite retragerea "mult mai rapidă" a licenței în cazul centrelor care nu respectă normele în vigoare, se arată într-un comunicat al Executivului.
Potrivit sursei citate, au fost simplificate multe dintre proceduri, debirocratizate etapele și întărită funcția de control efectiv în teren pe care o au inspectorii sociali.
"Noul cadru legal nu mai permite funcționarea vreunui centru de asistență socială înainte de controlul temeinic în teren al inspectorilor, în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licențiere. Durata licenței provizorii se reduce de la 12 luni la 3 luni, respectiv 6 luni pentru centrele fără cazare. De asemenea, licența provizorie se acordă o singură dată. Cei care doresc acreditarea vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației", se arată în comunicatul Guvernului.
Astfel, în cazul în care se constată încălcări ale condițiilor din noua legislație, licența va fi suspendată și retrasă "mult mai rapid". Totodată, se introduc controalele inopinate, astfel încât furnizorii de servicii sociale "să știe că trebuie să respecte în permanență drepturile beneficiarilor, nu doar când se licențiază", reiese din comunicat.
"Întreg sistemul de asistență socială va fi digitizat și vor fi înființate registre cu toți beneficiarii și furnizorii astfel încât datele să fie disponibile în timp real. Informațiile din documentația electronică vor putea fi confruntate în mod operativ cu situația din teren în timpul controalelor: numărul de beneficiari, proveniența lor, condițiile pentru care a fost acordată licența etc.", se arată în comunicat.
Pachetul legislativ pune accentul pe parteneriatul cu societatea civilă, cultele religioase, instituțiile de învățământ, Avocatul Poporului, Consiliul de Monitorizare și celelalte instituții.
Conform Guvernului, pachetul modifică Legea-cadru a asistenței sociale și vizează creșterea gradului de profesionalizare a sistemului de asistență socială și reglementarea finanțării asistenței sociale pe baza principiului "finanțarea este în interesul beneficiarului".
"Proiectul a avut ca obiectiv asigurarea unor condiții decente de viață în toate centrele în care sunt primite persoane vulnerabile, indiferent dacă este vorba despre vârstnici, copii sau persoane cu dizabilități, precum și îmbunătățirea cadrului legislativ care reglementează sistemul de asistență socială în România", se mai arată în comunicat.
Un scandal de proporții a zguduit, vara aceasta, sistemul de asistență socială din România. Scandalul a pornit de la neregulile grave descoperite la azilele de bătrâni din Ilfov și a demonstrat că astfel de cazuri nu erau deloc singulare. Documente care arată cum se făceau controalele de la azile au intrat în posesia Realitatea PLUS. Totul era perfect, dar numai în hârtiile care erau trimise la centru. În aceste documente, apăreau medici care consultau cu regularitate oamenii, lenjeriile erau curate, oamenii erau spălați zilnic și primeau mâncare și produse de igienă de cea mai bună calitate. Nimic din toate aceste rapoarte nu era, însă, real.
La acea vreme, premierul Marcel Ciolacu a declarat că vrea să se facă dreptate și a anunțat chiar demiteri pe bandă rulantă. Astfel au începeut controalele la unitățile de acest fel din întreaga țară.
Pe 9 iulie, Ciolacu afirma că nu are ”nici o milă pentru ticăloșii care au creat aceste centre". "Trebuie regândit tot sistemul”, spunea premierul.