Actual· 3 min citire

Șeful Termoenergetica: „Avem probleme în această iarnă. Din cauza aprovizionării cu gaze și a prețurilor”

Termoficarea, punctul vulnerabil al României, în fiecare sezon rece. Foto/Arhivă

Termoficarea, punctul vulnerabil al României, în fiecare sezon rece. Foto/Arhivă

Publicat17 nov. 2021, 17:00
SursăRealitatea

Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica a menționat că sistemul național de termoficare va avea probleme în această iarnă. Pe de o parte din cauza aprovizionării cu gaze și pe de alta din cauza prețurilor.

"Pun o întrebare care poate are o doză de retorică: dacă am fi avut în acest moment, pe lângă orașele din România, centrale de cogenerare de mare eficiență cu tehnologie nouă, cu consum mic de combustibili, oare am fi stat mai bine în această iarnă? Evident. Bucureștiul consumă gaze în centrale de cogenerare producție 1964 - 1966, energofage, cu consum mare de gaze și producție mică. Nu mai spun de orașele care au renunțat la sistemele centralizate de energie termică și evident consumul de gaze a crescut. Suntem în situația în care dependența de importuri e una din ce în ce mai mare și din cauza faptului că în ultimii 10 - 15 ani nu s-au făcut investiții în centrale de cogenerare noi, care să fi asigurat și energie electrică. Am fi avut mai multă energie electrică pe piață, în consecință un preț mai mic, o siguranță mai mare a aprovizionării cu energie electrică și cu gaze, pentru că am fi avut un consum de gaze mai mic", a explicat directorul Termoenergetica.

Sistemele de termoficare sunt degradate

Crețu a semnalat că sistemele de termoficare au fost lăsate în degradare, în orașele mai mici s-au și închis, iar în București "începe să doară din ce în ce mai tare", pentru că apar avarii aproape în fiecare zi, iar pierderile sunt foarte mari.

"Sunt doi - trei ani de când spun de cele 2000 - 2500 de tone pe oră care se pierd în fiecare zi prin țevile din subsolul Bucureștiului. Diferența o face faptul că iarna trecută se pierdeau 2.000 de tone care înglobau un preț al gazelor de anul trecut. Anul acesta pierderile înseamnă energie termică care se produce cu un preț al gazelor mult mai mare, prin certificate de carbon mult mai mari, deci pierderile financiare sunt cu atât mai mari. (...) Mă uit în fiecare zi, am lansat o aplicație informatică care poate fi descărcată pe iOS, pe Android, pentru a comunica cu cetățenii cât mai rapid, pentru a vedea problemele noastre, și mă uit în fiecare zi pe ea pentru a vedea starea sistemului. Suntem la 89%, 92%, 93%, 95%, iar scădem la 91% stare de funcționare a sistemului. Încercăm să îmbunătățim, să ajungem la 100%, să nu avem nicio reclamație, dar situația reală din teren e că undeva 5% - 8% sunt zilnic probleme. Când vezi că 95% e ok, e bine. 5% din 580.000 - 600.000 de apartamente înseamnă zeci de mii de apartamente, 30.000 de apartamente, respectiv 50.000 - 60.000 de oameni, de bucureșteni, care simt în calorifer, la chiuvetă, lipsa parametrilor agentului termic. Nu întotdeauna e o avarie totală", a punctat Claudiu Crețu.

Potrivit acestuia, provocarea reală însă de care se lovește compania în această iarnă și se va lovi din ce în ce mai mult este lipsa resurselor umane, deoarece oamenii, atât în CET, cât și pe partea de transport și distribuție, în zona de centrale Elcen și la Termoenergetica, au o medie de vârstă foarte înaintată.

"Specialiștii sunt de fapt pensionari sau în pragul pensionării, din urmă nu vine mai nimic sau prea puțin pe acest sistem", a semnalat directorul Termoenergetica, menționând că de aceea este nevoie de centrale noi, rețele noi, automatizate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News