ExclusivActual· 2 min citire

Ședința Comitetului de Urgență pentru deschiderea restaurantelor, în prima zi de Paște - Anunțul prefectului Alin Stoica

Redeschiderea restaurantelor în Capitală, de luni

Redeschiderea restaurantelor în Capitală, de luni

Publicat30 apr. 2021, 13:20
Actualizat30 apr. 2021, 13:23

Ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență ar putea avea loc în ziua de Paște,  duminică, pentru a decide deschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor și a cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care rata de infectare se menține pe un trend descendent în București. Anunțul a fost făcut de prefectul Capitalei - Alin Stoica, la Realitatea PLUS.

Ședință pentru ridicarea anumitor restricții, de Paște, dacă trendul ratei de infectare se menține sub 3/mie, potrivit Prefectului Capitalei.

„Pentru relaxare va trebui să constatăm că se va menține trendul descendent al ratei de infectare. Așteptăm să vedem cum evoluează și apoi, în 48 de ore, putem convoca ședința CMBSU pentru a decide măsuri de relaxare.

Poate fi duminică ședința, dacă se menține trendul, iar măsurile ar putea să intre în vigoare de luni.

În acest moment, toți comercianții au program de lucru până la 21.00, iar circulația este permisă până la ora 22.00, asta nu se va modifica. Se va lua decizia deschiderii restaurantelor.

Oamenii vor înțelege importanța respectării măsurilor. Le urez sărbători liniștite și fericite, să se bucure și să nu uite de măsurile sanitare pe care trebuie să le respecte în fiecare zi pentru a trece cu bine peste această perioadă”, a declarat Alin Stoica la Realitatea PLUS.

Rata de infectare din București a ajuns la 2.98 la mia de cazuri, de la 3,09 în ziua precedentă, astfel încât Capitala iese din zona roșie.

Rata de incidență a SCĂZUT sub 3 la mie în Capitală: Noi RESTRICȚII vor fi ridicate înainte de Paște - Bucureștiul iese din ZONA ROȘIE

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News