Cel puțin șase persoane au murit, iar cel puțin alte patru au fost rănite, duminică, într-un incendiu într-un club de noapte, la Murcia, în sud-estul Spaniei, anunță pompierii, care precizează că bilanțul ”ar putea crește” în orele următoare, relatează AFP.
În acest stadiu, ”bilanțul este de șase morți”, anunță salvatorii, care au putut intra în ckădire, situată în cartierul Atalayas, la Murcia, după ce au fost alertați, către ora locală 6.00 (7.00, ora României) cu privire la incendiul care a izbucnit în clubul de noapte.
Douăsprezece vehicule de pompieri se aflau la fața locului, la clubul de nopate ”Teatru”.
Servicii de urgență căutau persoane date dispărute, care se aflau în club la momentul izbucnirii incendiului, scrie BBC.
Patru persoane au fost transportate la spital, după ce au inhalat fum, două femei cu vârsta de 22 și 25 de ani, și doi bărbați, în vârstă de 41 și 45 de ani.
Primarul José Ballesta era prezent la fața locului, anunță primăria.
Cauzele incendiului, care a izbucnit pe când acesta avea clienți, erau necunoscute imediat.
Salvatori au pătruns în discotecă spre ora locală 10.00 (11.00, ora României), ”după stingerea incendiului” și au găsit ”patru cadavre”, iar apoi alte două, după aproximativ 40 de minute.
Potrivit unor fotografii difuzate de salvatori, este vorba despre Disciteca ”Teatru”, numită și ”Fonda Milagros”, a cărei fațadă, care era roșie cu galben, a fost distrusă de flăcări.
Imagini surprind pompieri care stropesc cu jeturi de apă fațada înnegrită, pe o stradă plină de vehicule de intervenție, și un fum dens care iese din acoperișul discotecii.
”Salvatori acționează în continuare pentru a stinge incendiul care a avut loc în Discoteca Teatru, la Atalayas”, a anunțat pe X primarul din Murcia.
El scrie că ”regretă profund ceea ce s-a întâmplat” și prezintă ”condoleanțe familiei și prietenilor” victimelor.
”Îmi pare foarte rău și vreau să însoțesc în durerea lor familiile victimelor incendiului din această dimineață la Murcia. (Transmit) toată recunoștința și gratitudinea serviciilor de urgență”, scrie pe X liderul dreptei spaniole, Alberto Núñez Feijóo.