Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou: Peste 80.000 de pelerini, la sfintele moaște. Credincioșii stau ore întregi la coadă

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou: Peste 80.000 de pelerini, la sfintele moaşte
Zi extrem de importantă pentru credincioși! Mii de enoriași din toată țara s-au strâns pe dealul Mitropoliei pentru a se ruga la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.
Peste 80.000 de persoane au urcat Colina Bucuriei, cu ocazia pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, pentru a cinsti moaștele cuviosului, nota distinctă a evenimentului fiind ordinea și decența, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
"Ne așteptăm ca în următoarele două zile și astăzi, desigur, numărul acesta să crească foarte mult", a spus Bănescu, menționând că, la finalul pelerinajului de anul trecut, a fost înregistrat un număr de 80.000 de persoane care au cinstit sfintele moaște.
Prețuri plafonate pentru noi alimente. Lista celor 21 de produse mai ieftine la raft
Într-o declarație susținută pe Dealul Patriarhiei, Vasile Bănescu a subliniat că pelerinajul s-a desfășurat "într-un mod impecabil", atât din punct de vedere organizatoric, cât și din vedere al colaborării cu instituțiile care au fost alături Patriarhiei Române în acest demers - Jandarmeria și Serviciul de Ambulanță ale Municipiului București.
"Din fericire, nu s-au înregistrat cazuri dramatice și asta ne bucură foarte mult. Nota distinctă a pelerinajului de anul acesta a fost ordinea, decența și traversarea lină a fiecărei zile de pelerinaj", a spus reprezentantul Patriarhiei.
Bănescu a menționat că și anul acesta, la pelerinajul din Capitală, au fost prezenți 800 de preoți voluntari din Arhiepiscopia Bucureștilor și 250 de voluntari membri ai grupului "Tineri în acțiune", la care s-au alăturat alți 10 voluntari veniți din Arhiepiscopia Timișoarei.
Azilele groazei. Încă un caz șocant: au ascuns bătrânii prin parcări, de frica inspectorilor, iar actele erau false
Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, spre deosebire de anii trecuți, la pelerinajul din aceste zile nu s-a mai făcut excepție pentru familiile cu copii, acestea nemaiputând să aibă prioritate la cinstirea sfintelor moaște. Singura excepție a fost pentru persoanele bolnave.
"În organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, care presupune zeci și zeci de mii de persoane, trebuie folosită experiența din anii precedenți. Faptul că, în anii trecuți, părinții cu copii de mână, fiind lăsați să excepteze rândul, veneau direct la raclă a constituit, ne-am dat seama, un blocaj și o lentoare a celor care urcau pe Colina Bucuriei. Anul acesta nu s-au mai făcut astfel de excepții, întrucât s-au comis câteva abuzuri în acest sens și asta împiedica ritmul firesc de participare. Excepția care a rămas și va rămâne întotdeauna este cea a persoanelor bolnave. Orice persoană bolnavă este ajutată de voluntari sau de jandarmi. Am văzut chiar o fotografie foarte frumoasă în care doi jandarmi urcau un cărucior cu o persoană cu dizabilități. Este firesc să-i sprijinim pe cei vulnerabili", a subliniat Bănescu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Municipiului București, căpitanul Alexandru Iacob, a informat că peste 100 de jandarmi au asigurat, zilnic, ordinea publică la pelerinaj, Vineri, când este prăznuit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, efectivul a fost crescut la 200 de jandarmi, având în vedere că evenimentul a crescut "în amploare".
Cine sunt angajații care vor primi tichete de muncă în loc de bani, din 2024
"Menționăm că, până în acest moment, nu am avut incidente de niciun fel și pe această cale ținem să mulțumim Patriarhiei pentru organizarea deosebită și pentru faptul că au asigurat cooperarea cu jandarmii prin voluntari și preoți, care au fost de un real ajutor. De asemenea, mulțumim tuturor pelerinilor care au înțeles caracterul solemn al evenimentului și s-au manifestat într-un mod care face cinste românilor și mai ales bucureștenilor, în acest context", a declarat Iacob.
Pelerinajul a început sâmbăta trecută cu scoaterea spre închinare a moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie și așezarea acestora în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale.
Pentru sărbătoarea de anul acesta, fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, împreună cu Icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela - cea mai veche icoană a Sfintei Fecioare, au fost aduse din Grecia de Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, Pantelimon, spre a fi cinstite la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Sfintele moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală, duminică, după închinarea ultimului pelerin.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























