Sărbătoare CRUCE CU ROȘU 26 octombrie - Un sfânt extrem de important pentru români este prăznuit astăzi

Sarbatoare
Sărbătoare uriașă astăzi pentru români.
Sărbători:
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Greco-catolice
Sf. M. Dumitru, Izvorâtorul de Mir
Romano-catolice
Ss. Dumitru, m.; Paul al VI-lea, pp.; Lucian și Marcian, m.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 26 octombrie.
Sfântul Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinți de neam bun și drept-credincioși.
Tatăl său era voievod în cetatea Solunului și era creștin. Dar nu îndrăznea să mărturisească public credința în Hristos, căci atunci era mare prigoană asupra creștinilor din partea păgânilor împărați.
"El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur și cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela și aducea tămâie și se ruga împreună cu soția sa cea de o credință, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuiește întru cei de sus, Fiului Său Unul născut și Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era și milostiv către săraci și aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, și pentru aceasta erau în mare mâhnire și se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moștenitori casei lor". (Viețile Sfinților)
"După multă vreme au fost auziți, pentru că, aducându-și aminte Cel Preaînalt de rugăciunile și de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt și vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naștere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăț, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar". (Viețile Sfinților)
Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaște și să înțeleagă adevărul, a fost dus de părinții săi, în camera lor de rugăciune, unde a văzut sfintele icoane. Aici chemând în taină un preot și câțiva creștini, prieteni ai lor, l-au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.
După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) și numit în locul acestuia, încredințându-i-se Tesalonicul, cu ordinul de a-l curăța de creștini.
"Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetățeni și îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum și a învăța pe toți credința. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoștința adevăratului Dumnezeu și dezrădăcinând închinarea la idoli". (Viețile Sfinților)
În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creștin și pe mulți îi aducea la credința sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat și a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.
Întorcându-se victorios după o luptă în părțile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns și la Tesalonic. Aici l-a chemat în fața sa pe guvernatorul cetății, tânărul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creștin.
Sfântul Dimitrie a fost închis într-o baie mare și veche, căci locul i s-a părut împăratului a fi mai de necinste decât închisoarea de obște, unde, în ziua de douăzeci și șase a lunii octombrie, au intrat ostașii și găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu sulițele. Întâia suliță cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns și Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică.
Creștinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic și l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care se săvârșeau multe minuni. În această bisericuță a intrat prefectul Iliricului, Leontie, și în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în locul celei dintâi.
Când s-a săpat temelia pentru această construcție, au fost găsite moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în așa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie și Izvorâtorul de Mir.
Edificiul paleocreștin original există și astăzi și face parte din site-ul Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1988.
Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăpostește moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este și ocrotitorul orașului. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























