Actual· 3 min citire

Sărbătoare 30 septembrie - Zi cu însemnătate deosebită pentru credincioși

Sarbatoare

Sarbatoare

Scris de Dan Istratie Publicat: 30 sept. 2022, 07:32

Sărbătoare importantă în data de 30 septembrie pentru credincioșii din țara noastră.

Sărbătoarile zilei

Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani

Greco-catolice
Sf. ep. m. Grigore luminătorul, apostolul armenilor

Romano-catolice
Ss. Ieronim, pr. înv.; Grigore Luminătorul, ep.


Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 30 septembrie.

Sfântul Grigorie provenea dintr-o familie nobiliară, înrudită cu familiile regale ale Armeniei și Persiei, din seminția arzacizilor.

În urma unui conflict al familiei sale cu regele armean, doar Sfântul Grigore și fratele său au fost salvați de la moarte, fiind prunci; restul rudelor sale au fost omorâte. Sfântul Grigore a ajuns mai târziu la Roma și de acolo a fost trimis în Cezareea Capadociei.

În Capadocia, Sfântul Grigorie s-a convertit la creștinism, a avut familie, soție și doi copii. După moartea soției sale, s-a întors la Roma, unde a început cu dăruire să slujească viitorului rege al Armeniei Tiridat al III-lea (261-317), un înfocat adept al religiei păgâne, căruia i-a mărturisit credința sa, fără temere.

Sfântul Grigore dorea prin serviciile pe care le făcea viitorului rege să răscumpere păcatul tatălui său care trădase și se făcuse ucigaș al fostului rege al Armeniei, tatăl lui Tiridat.

Întors în Armenia, ca însoțitor al regelui Tiridat al III-lea, care a devenit conducător al Armeniei cu acordul romanilor, Sfântul Grigorie l-a mărturisit neîncetat pe Hristos, ceea ce a atras mânia protectorului său.

Pentru credința sa a fost chinuit foarte rău ani de zile. "Nebunule împărate! Tu singur îți gătești ție chin, iar eu, nădăjduind spre Dumnezeul meu, nu voi slăbi și nu voi cruța trupul meu pentru Dânsul; că pe cât omul cel din afară se strică, cu atât mai mult cel dinăuntru se înnoiește", spunea Sfântul Grigorie regelui.

În urma unor vindecări miraculoase, Sfântul Grigorie a reușit să-l convingă pe rege de adevărul propovăduirii sale.

Și odată cu regele, toată Armenia s-a întors la credința în Hristos, au fost sfărâmate templele ridicate pentru zei și s-au zidit biserici lui Dumnezeu. Regele mărturisea înaintea tuturor păcatele și iuțimea sa și propovăduia darul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Sfântul Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost hirotonit episcop de către arhiepiscopul Leonțiu, iar Petru de Sevastia, frate al Sfântului Vasile cel Mare, l-a instalat ca episcop al Armeniei.

În această calitate, Sfântul Grigorie l-a botezat pe regele Tiridat, întreaga țară urmând apoi exemplul regelui, producându-se o convertire în masă.

Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a propovăduit creștinismul și la perși, asirieni, mideni.

După organizarea vieții bisericești în Armenia, Sfântul Grigorie s-a retras în pustie, unde și-a sfârșit zilele sale. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News