Sărbătoare importantă în data de 26 noiembrie în România.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul
Greco-catolice
Sf. cuv. Alipie Stâlpnicul Sf. Nicon Metanoitul
Romano-catolice
Ss. Siriciu, pp.; Leonard, pr.
Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 26 noiembrie.
S-a născut în cetatea Adrianopole. Iar la nașterea sa, o mare lumină dumnezeiască a umplut casa. Acesta era semnul luminării faptelor lui celor bune, căci avea să fie lumina lumii.
"În vârsta tinerețelor sale arăta înțelepciunea căruntețelor și avea viața neprihănită. Drept aceea a fost pus econom al bisericii, apoi hirotonit diacon și slujea lui Dumnezeu cu credință și evlavie". (Viețile Sfinților)
După o vreme, a ales să trăiască în liniște și singurătate, căutând un loc în care să poată petrece astfel. Într-un sfârșit, a ales să viețuiască pe un stâlp, asemănându-se Sfântului Simeon, stâlpnicul cel dintâi, dorind să primească, din râvnă pentru Dumnezeu, zăduful, ploaia și zăpada, grindina și gerul fără de niciun acoperiș.
"Astfel s-a făcut singur de voia sa mucenic, nu numai un an, ci cincizeci și trei de ani a pătimit pe acel stâlp, stând ca și cum ar fi fost pironit pe Cruce. Și se aduna la dânsul mulțime de popor, bărbați și femei, bătrâni și tineri, ca să asculte de la dânsul cuvinte folositoare și să se tămăduiască de neputințele cele sufletești și trupești; iar alții voiau să viețuiască lângă dânsul. Pentru aceea a poruncit sfântul să zidească două mănăstiri lângă stâlpul lui, una pentru bărbați și alta pentru femei, de o parte și de cealaltă a stâlpului. Iar el, în mijloc pe stâlp, stând ca o făclie în sfeșnic, lumina amândouă mănăstirile cu învățătura sa și cu chipul vieții sale îngerești". (Viețile Sfinților)
Atât de plăcut s-a făcut lui Dumnezeu, încât chiar în viața sa era luminat cu lumina cerească. Căci de multe ori se arăta peste capul lui un stâlp luminat ca de foc și tot locul acela îl lumina. Și aceasta se făcea uneori ziua, iar alteori noaptea, când erau tunete și fulgere. Atunci acea lumină cerească se arăta peste sfântul, mai sus de stâlpul acela.
Aceasta mulți au văzut adesea, dintre cei bine credincioși și care viețuiau cu sfințenie. Iar unii, cărora li se întâmpla de vedeau de departe acea minune, li se părea că arde stâlpul sfântului cu foc nematerialnic; iar cei vrednici priveau luminat la acea lumină de negrăită slavă cerească. Căci așa preamărea Dumnezeu pe plăcutul Său. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")
