Sărbătoare 25 decembrie - Ce trebuie să știe toți credincioșii creștin-ortodocși despre Nașterea Domnului

Sarbatoare
Sărbătoare uriașă în data de 25 decembrie.
Ortodoxe
Nașterea Domnului (Crăciunul)
Greco-catolice
Nașterea Domnului - Crăciunul
Romano-catolice
Nașterea Domnului (Crăciunul)
Ss. Eugenia, m.; Anastasia, m.
Nașterea Domnului este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian), în fiecare an.
"Cerul și pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la cer s-a suit". (Vecernia praznicului, Litie, glas 1)
În Betleem (aram - casa pâinii), cetatea regelui David, S-a născut Iisus Hristos; aici au vestit îngerii nașterea Lui către păstori și lume și tot aici s-a oprit steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi. La Betleem s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă" (I Tim. III, 16).
Nașterea Domnului (adică întruparea lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericii Ortodoxe. Nașterea Domnului, numită și Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile). Sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologica a vieții Mântuitorului.
Toate praznicele dumnezeiești rânduit a se prăznui de Biserică în cursul anului ascund în ele taine și fapte importante din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre toate însă, praznicul Nașterii Domnului este "taina din veac ascunsă și necunoscută îngerilor și oamenilor", citează arhimandritul Ilie Cleopa pe Sfântul Dionisie Areopagitul (vol. "Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an", 1996).
La nașterea Pruncului, imnul păcii și al împăcării între cer și pământ, între Dumnezeu și oameni pe care l-au cântat îngerii la Bethleem a fost: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14).
Astăzi copiii cu steaua vestesc bucuria Nașterii Domnului în casele creștinilor, iar aceștia cântă pe tot pământul colinde sfinte care înveselesc inimile credincioșilor și slăvesc pe Iisus Hristos, Care a venit la noi să ne împace și să ne mântuiască.
Și trebuie să știm că Hristos S-a născut cu trupul numai o dată, la Bethleem, dar duhovnicește Se naște permanent în inimile și sufletele noastre, prin biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie și prin Sfintele Taine. Căci peștera din Bethleem s-a transformat în nenumărate biserici creștine, răspândite astăzi în toată lumea, spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























