Sărbătoare 15 ianuarie. Zi mare în calendarul ortodox

Ortodoxe
Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Greco-catolice
Sf. cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Romano-catolice
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic

Sfinții Cuvioși Pavel Tebeul și Ioan Colibașu sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 15 ianuarie.

Sfântul Pavel Tebeul a trăit în timpul împăraților romani Deciu (250-253) și Valerian (253-260), persecutori ai creștinilor.

Era din Egipt, din Tebaida de Sus, și avea părinți cu multă avere; aceștia i-au asigurat o educație deosebită. Trăitor în dreapta credință, Sfântul Pavel cunoștea bine Sfintele Scripturi.

După moartea părinților, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, soțul surorii sale, lacom fiind și voind să ia și partea de avere ce se cuvenea Sfântului, a gândit să-l dea autorităților spre chinuire, spunând că este creștin. Aflând de aceasta, Pavel, care atunci avea 20 de ani, a fugit în munți, în locurile cele mai singuratice.

Petrecând acolo multă vreme și povățuindu-se de Duhul Sfânt, nu s-a mai întors în lume, ci a cunoscut că Dumnezeu i-a dat lui acest fel de viețuire, având ca locuință o peșteră cu apă înăuntru, hrană avea finice (curmale) și haină de frunze. A cunoscut astfel lipsa patimilor și bucuriile vieții de rugăciune, apropiindu-se de Dumnezeu. Această nevoință a făcut-o până la sfârșitul zilelor sale, trăind până la o sută treisprezece ani.

Pe Sfântul Pavel Tebeul l-a aflat în pustia cea mai dinăuntru Sfântul Antonie cel Mare. Căci într-o zi a auzit un glas, zicându-i: "Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte și mai desăvârșit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă și te sârguiește a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!". (Viețile Sfinților)

* Sfântul Cuvios Ioan Colibașul a fost fiu de general (stratilat), Eutropius, care a trăit în Constantinopol, în vremea împăratului Leon cel Mare (457-474).

Ioan a plecat în taină din casa părinților săi la vârsta de 12 ani. După ce s-a făcut monah și a viețuit 6 ani în mănăstirea akimiților (neadormiți) din Bitinia (Asia Mică), s-a întors la Constantinopol pentru că îi era dor de părinți.

Pe drum, Sfântul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrențe cu care și-a schimbat hainele. În aceste veșminte, Ioan s-a înstrăinat, stând la una din porțile casei sale, în rugăciune neîncetată, privindu-și părinții, fără a mărturisi că este fiul lor.

"Mare este răbdarea săracului acesta, că rabdă gerul și zăduful, frigul și ploaia, fără acoperământ; cu adevărat a unuia ca acesta este Împărăția cerului. Și puternic este Dumnezeu ca și pe noi să ne mântuiască prin el; deci, pentru aceea l-a trimis la noi, ca, făcându-i milă, singuri să ne învrednicim a fi miluiți de Dumnezeu; și cine știe de nu într-o sărăcie ca aceasta petrece iubitul nostru fiu Ioan, despre care nu știm unde se află? Deci, să facem săracului acestuia aceea ce am voi ca să facă cineva fiului nostru", spunea tatăl său, fără să-l cunoască.

Mai marele peste slujitorii casei i-a făcut, la rugămintea Sfântului, o mică colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani cât a stat la poarta părinților, Ioan s-a îmbolnăvit și, știind că i se apropie sfârșitul, a cerut să o vadă pe stăpâna casei, mama sa. Știind că mai este puțin timp până la plecare din această lume, i-a spus ei întregul adevăr.

După câteva ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în brațele părinților săi, care l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba, și pe mormântul său au zidit o biserică.