Sărbătoare 11 aprilie - Cruce cu negru în calendarul ortodox

Sărbătorile zilei de 11 aprilie - Sfânta și Marea Marți/ Sfântul Calinic de la Cernica și Sfântul Antipa, episcopul Pergamului

Ortodoxe

Sfânta și Marea Marți (Denie)

Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfințit Mc. Antipa, episcopul Pergamului

Greco-catolice

Sf. ep. M. Antipa al Pergamului.

Romano-catolice

Ss. Stanislau, ep. m.; Gemma Galgani, fc.

În Marțea Mare se va citi Evanghelia cu cele zece fecioare, care au ieșit întru întâmpinarea Mirelui Hristos, dintre care cinci au rămas afară de ușile împărăției cerurilor, pentru că nu aveau suficient untdelemn în candelele lor (Matei 25, 1-13). Tot atunci se citește și Evanghelia judecății de Apoi, când vom fi judecați după faptele noastre, dintre care cea mai mare putere și îndrăzneală înaintea dreptului Judecător o vor avea iubirea în Hristos și mila.

La denia de marți seara se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: "Puțină vreme mai este Lumina cu voi. Umblați până când aveți lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge" (Ioan 12, 35).

* Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 aprilie. În acest an slujba lui s-a săvârșit anticipat, în Duminica Floriilor.
Sfântul Calinic a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955.

S-a născut în București, la 7 octombrie 1787, fiind cel mai mic dintre frații săi. În jurul vârstei de 20 de ani, s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic.

Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, tânărul monah a început o perioadă de aspre nevoințe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură și din operele Sfinților Părinți.

Era un mare postitor, hrănindu-se cu legume și pâine o dată pe zi, spunea părintele Cleopa Ilie. De la slujbele bisericii nu lipsea niciodată, vorbea puțin cu oamenii și neîncetat cu Dumnezeu, prin rugăciunea inimii, și avea darul lacrimilor.

Dobândind astfel o viață curată, Sfântul Calinic a fost hirotonit preot și duhovnic al mănăstirii. A fost plecat pentru un an la Muntele Athos. La întoarcerea de la Sfântul Munte, după moartea starețului Dorotei, obștea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deși avea numai 31 de ani.

De atunci, a condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătățească viața duhovnicească, astfel încât, după un timp, numărul călugărilor ajunsese la 350.

În 1850, Sfântul Calinic a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, s-a retras, în 1867, la Cernica, simțindu-și sfârșitul aproape. Pe 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în tinda bisericii "Sfântul Gheorghe", ctitoria sa.

* Sfântul Sfințit Mucenic Antipa a trăit în zilele Sfinților Apostoli, în perioada în care creștinii sufereau persecuții declanșate de împăratul roman Domițian (81-96).
"Atunci s-a arătat mulțime de credincioși și de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul". (Viețile Sfinților)

În acel timp, Sfântul Ioan Evanghelistul, marele stâlp al credinței, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele șapte sfeșnice, poruncindu-i să scrie către cei șapte îngeri, adică episcopi ai celor șapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.

În scrierea Sfântului Ioan Evanghelistul, prin gura Domnului, se face pomenirea arhiereului Antipa, astfel: "Știu unde sălășluiești: unde este scaunul satanei; și ții numele Meu și n-ai tăgăduit credința Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuiește satana" (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 2, 13).

Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului, iar Sfântul Ioan Evanghelistul arată în ce fel a fost el "credinciosul mărturisitor al lui Hristos și în ce fel au fost locuitorii Pergamului, având sataniceasca petrecere între ei".

Căci "acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; și pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alții. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun și drept, dacă biruia pe cineva din creștini, sau îl pierdea de pe pământul celor vii. Acolo, fiind creștineasca adunare, erau creștinii în mare chinuire și tulburare din pricina acelor necredincioși". (surse: vol. "Viețile Sfinților"; "Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)