Actual· 2 min citire

Restricții de furnizare a apei potabile în mai multe localități - Ce zone sunt afectate din cauza secetei

Apa potabila

Apa potabila

Scris de Dan Istratie Publicat: 23 iul. 2022, 07:05

Compania de Apă "Oltenia" (CAO) a restricționat, începând de vineri, furnizarea apei potabile către populație în mai multe localități din județul Dolj.

Potrivit reprezentanților companiei, restricțiile se impun din cauza secetei și a faptului că a crescut mult consumul de apă al utilizatorilor din localitățile Breasta, Cârcea, Șimnicu de Sus (satele Albești, Florești, Dudovicești, Jieni, Românești, Izvor).

"Apa potabilă devine din ce în ce mai prețioasă în multe localități și sunt luate măsuri de restricționare a consumului, pentru protejarea acestei resurse, nu numai în România, ci în toată lumea. Nici județul Dolj nu face excepție, mai ales că seceta s-a instalat de o bună perioadă, fiind grav afectată pânza freatică. Este motivul pentru care Compania de Apă 'Oltenia' face apel la toți utilizatorii, atât din Craiova, cât și din celelalte localități ale județului, să folosească apa numai pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor și a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, deoarece orice consum peste medie va fi resimțit de toți utilizatorii branșați la rețeaua respectivă. Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună!", informează Compania de Apă "Oltenia".

Pe lângă temperaturile ridicate din ultima perioadă, utilizarea excesivă a apei din rețelele de distribuție a dus la scăderea debitului și a afectat funcționarea serviciilor în condiții optime.

"Din motive tehnice, Compania de Apă 'Oltenia' nu poate asigura un debit mai mare decât cel proiectat la data executării rețelelor de apă. În aceste condiții, facem apel la consumatori să utilizeze cu măsură apa din rețeaua publică. Pentru udarea grădinilor sau a spațiilor verzi există posibilitatea forajelor proprii. În numeroase localități din județul Dolj, Compania de Apă 'Oltenia' a preluat rețele de alimentare cu apă insuficient dimensionate pentru necesarul local și a făcut investiții pentru a suplini aceste lipsuri. Se caută soluții, derulăm în acest moment lucrări în multe zone din județ în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, dar avem nevoie de cooperarea utilizatorilor serviciilor Companiei de Apă 'Oltenia'", mai informează reprezentanții CAO.

În acest moment, este instituit program de furnizare a apei potabile în mai multe localități din județ: Călărași, Dăbuleni, Cârcea, Șimnicu de Sus și Breasta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News