Actual· 1 min citire

Record de temperatură după 40 de ani - Câte grade au indicat termometrele

Temperaturi

Temperaturi

Scris de Dan Istratie Publicat: 13 mai 2023, 17:01

Singapore a înregistrat sâmbătă cea mai ridicată temperatură din istoria datelor sale meteorologice, care este totodată cea mai mare valoare termică din ultimii 40 de ani - 37 de grade Celsius -, au anunțat meteorologii locali, într-o perioadă în care un val de căldură s-a instalat în regiuni extinse din Asia de Sud și Asia de Sud-Est, informează AFP.

În aprilie 1983, temperatura din Singapore a atins aceeași valoare, a precizat Agenția națională de mediu pe contul său de Facebook.

"Actualele condiții calde și uscate ar trebui să continue și mâine. Averse de scurtă durată sunt așteptate săptămâna viitoare și ele ar putea contribui la moderarea temperaturilor ridicate", au adăugat reprezentanții agenției.

Săptămâna trecută, Vietnamul a înregistrat la rândul său o temperatură record de 44,1 grade Celsius.

Potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice exacerbează condițiile meteorologice nefavorabile. ONU a avertizat că "fiecare creștere" a temperaturilor ar putea avea drept consecință o intensificare a "unor riscuri multiple și simultane".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News