Raluca Prună, ministrul Justiției, a emis o declarație de presă în care precizează că demisia lui Tiberiu Nițu din funcția de procuror general este un gest corect de asumare a responsabilității și de diminuare a prejudiciilor de imagine aduse Ministerului Public. Totodată, ministrul mai precizează că va declanșa cu celeritate procedura de ocupare a funcției vacantate.
’’Decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a demisiona este un gest corect, de asumare a responsabilității și de diminuare a prejudiciilor de imagine aduse Ministerului Public. Potrivit Art. 15 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul 2632/C din 30 iulie 2014, atribuțiile Procurorului General sunt exercitate de prim adjunctul acestuia. Ministrul justiției va declanșa cu celeritate procedura de ocupare a funcției vacantate", se arată în declarația de presă a ministrului Justiției.
Licu, procuror general interimar
După ce Tiberiu Nițu și-a depus demisia din funcția de procuror general, Bogdan Licu, prim adjunctul său, va prelua funcția de procuror general interimar. Acesta a precizat că speră ca mandatul său să fie cât mai scurt și a adăugat că a aflat de demisia lui Nițu abia după ce demisia a fost înaintată.
Cioloș: Am cerut să fie analizate condițiile în care poate fi revocat
Luni, premierul Dacian Cioloș a recunoscut că ministrul Justiției, Raluca Prună, a participat la întâlnirea de la Cotroceni, dintre el și președintele Iohannis, pentru a discuta despre cazul procurorului general Tiberiu Nițu, adăugând că se analizează toate posibilitățile, inclusiv condițiile în care Nițu putea fiu revocat:
"Doamna ministru al Justiției privește și analizează aceste lucruri într-un mod foarte riguros. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri, nu există nicio procedură formală începută împotriva domnului Nițu. Am putea spune că sunt câteva chestiuni care ar putea fi legate de integritate, pentru că este asimilat cu un demnitar, dar nu există în momentul de față, din datele pe care le avem, o procedură care să fie lansată și i-am cerut doamnei ministru să analizeze, conform legislației, care sunt condițiile în care, eventual, procurorul general să poată fi revocat și să fie foarte clară și pentru noi și în dezbaterea publică și, în funcție de asta, vom lua o decizie", a precizat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Care sunt acuzațiile care i se aduc lui Nițu
În deja celebrul scandal al folosirii coloanelor oficiale, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, este acuzat că ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în noiembrie 2015. Tiberiu Nițu ar putea fi schimbat din funcție doar de președinte, în urma unei eventuale solicitări a ministrului Justiției. Mandatul lui Tiberiu Nițu expiră în data de 15 mai. Procurorul general, Tiberiu Nițu, a mers, miercuri, la Ministerul Justiției, pentru a discuta cu ministrul Raluca Prună despre acuzațiile ce i se aduc în dosarul Oprea, el refuzând să facă "speculații" legate de o eventuală demisie sau revocare a sa din funcție.