Război în Ucraina, ziua 966. Reuniune crucială la Bruxelles, miercuri. Divergențe majore cu privire la conflict - LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 966 / Foto: Profi Media
Ucraina a ajuns astăzi în ziua cu numărul 966 de război. Liderii statelor UE și cei ai țărilor din Golf se reunesc miercuri la Bruxelles la un prim summit în acest format pentru a discuta modalitățile de intensificare a cooperării și de evitare a unui conflict generalizat în Orientul Mijlociu.
UPDATE 00.00 - Președintele Comisiei pentru apărare din Duma de Stat a Rusiei, Andrey Kartapolov, a declarat miercuri că „planul de victorie” al lui Volodimir Zelenski este o „recunoaștere a înfrângerii”.
„Aceasta este o recunoaștere a înfrângerii, deja oficială. A doua este cerșirea de bani la sfârșit. Iar al treilea este o recunoaștere a faptului că SVO-ul nostru („Operațiune militară specială”, așa cum numesc rușii invazia pe scară largă din Ucraina - n.r.) a fost absolut logic și necesar, deoarece spune că structurile de descurajare strategică ale Occidentului ar trebui să fie amplasate pe teritoriul ucrainean”, a declarat Kartapolov pentru RIA Novosti.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins planul lui Zelenski, spunând că este o strategie mascată a Statelor Unite de a continua conflictul cu Rusia.
UPDATE 22:03 - Biden anunță un ajutor militar de 425 de milioane de dolari pentru Ucraina
Președintele american Joe Biden a anunțat miercuri, în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari și care include în special "capacități de apărare aeriană suplimentare", relatează AFP.
"Pentru a răspunde nevoilor urgente ale Ucrainei" în războiul său împotriva Rusiei, Statele Unite vor furniza Ucrainei în lunile următoare "sute de interceptoare de apărare aeriană, zeci de sisteme tactice de apărare aeriană, sisteme suplimentare de artilerie, cantități semnificative de muniții, sute de vehicule blindate de transport de trupe, vehicule de luptă de infanterie și mii de vehicule blindate suplimentare", a indicat Casa Albă într-un comunicat.
UPDATE 21:11 - Americanii ajută forțele armate ucrainene să repare echipamentele de pe front prin video-apeluri.
Soldații americani folosesc apelurile video prin intermediul aplicației de mesagerie securizată Signal pentru a ajuta la repararea echipamentelor militare din Ucraina cât mai aproape de linia frontului.
Specialiștii americani se află la una dintre cele șapte stații de reparații din Polonia, informează DefenseNews.
UPDATE 19.30 - „Planul de victorie" prezentat miercuri de președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va afla pe agenda discuțiilor la reuniunea miniștrilor apărării din NATO, care începe joi la Bruxelles, a anunțat miercuri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, relatează France Presse.
"Planul se va afla pe masă în timpul întâlnirii noastre NATO-Ucraina de joi seară", a declarat noul șef al Alianței Nord-Atlantice într-o conferință de presă, evocând acest plan prezentat în fața Parlamentului ucrainean de președintele Volodimir Zelenski, care a exclus orice concesie teritorială făcută Rusiei.
"Nu voi comenta fiecare element al planului, dar acesta constituie, evident, un semnal puternic din partea lui Zelenski și a echipei sale", a subliniat Rutte.
"Planul conține numeroase aspecte, mai multe chestiuni politice și militare pe care trebuie să le discutăm cu ucrainenii pentru a vedea ce putem face și ce nu", a adăugat el.
UPDATE 19:07 - Germania, sătulă de războiul din Ucraina: Scholz vrea negocieri cu Putin.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri în fața parlamentarilor din Berlin că este dispus să discute cu președintele rus Vladimir Putin despre instaurarea unei „păci juste” în Ucraina.
Scholz a declarat că va vorbi cu Putin „dacă i se va cere”, dar a subliniat că nicio decizie nu va fi luată fără contribuția Ucrainei sau a altor aliați occidentali, relatează The Kyiv Independent, potrivit Mediafax.
În ultimele săptămâni, presa germană a scris despre deschiderea crescută din partea lui Scholz de a discuta cu Putin despre o încetare a războiului din Ucraina. Cei doi lideri nu au mai vorbit din decembrie 2022, același an în care liderii SUA, Franței și Regatului Unit au avut ultimul contact direct.
UPDATE 18.00 - Dronele Chaklun („Wizard”), de producție internă, au fost aprobate pentru a putea fi utilizate de către forțele armate ale Ucrainei, a anunțat miercuri Ministerul ucrainean al Apărării, potrivit The Kyiv Independent.
UPDATE 16:10 Cum se apărăparlamentarii ruși acuzați că au vrut să-l asasineze pe Ramzan Kadîrov
Bekhan Barakhoyev și Rizvan Kurbanov au respins acuzațiile că ar fi comandat asasinarea liderului Ceceniei și au subliniat că nu au nicio implicare în acțiunile incriminate, relatează The Moscow Times.
Săptămâna trecută, Ramzan Kadîrov le-a declarat „răzbunare de sânge” celor doi membri ai Dumei de Stat și lui Suleiman Kerimov, un influent miliardar și senator în Consiliul Federației, după ce i-a acuzat că au complotat pentru asasinarea sa. Cei trei sunt originari din Ingușeția și Daghestan, două regiuni învecinate cu Cecenia.
UPDATE 13:40 - Zelenski și-a prezentat "planul de victorie" în Parlament și a exclus cedarea de teritorii Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a prezentat miercuri "planul de victorie" într-un discurs rostit în Parlamentul de la Kiev și a exclus posibilitatea cedării de teritorii Rusiei pentru a pune capăt războiului declanșat de Moscova în februarie 2022, relatează AFP.
"Pentru noi toți, ucrainenii, planul de victorie a fost pregătit", a declarat Zelenski în fața deputaților, potrivit unei înregistrări video difuzate pe contul de Facebook al președinției ucrainene.
Șeful statului ucrainean a exclus cedarea de teritorii Rusiei sau "înghețarea" conflictului de-a lungul liniei frontului, estimând că Moscova trebuie să piardă războiul pe care l-a declanșat în februarie 2022.
"Rusia trebuie să piardă războiul împotriva Ucrainei. Nu poate exista o "înghețare" (a liniei frontului). Nu poate exista niciun schimb în ceea ce privește teritoriul Ucrainei sau suveranitatea acesteia", le-a spus el parlamentarilor, adăugând că Ucraina și aliații săi trebuie să "forțeze Rusia să participe la un summit pentru pace și să fie gata să pună capăt războiului".
UPDATE 11:45 - Ucraina se revoltă în fața sprijinului fără rezerve al SUA pentru Israel
Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta un sistem avansat de apărare aeriană și zeci de soldați pentru a proteja Israelul de rachetele balistice iraniene, dar nu există niciun ajutor de acest nivel pentru Ucraina, deși se confruntă zilnic cu atacuri rusești cu drone, rachete și bombe.
La Kiev, acest lucru este calificat drept un dublu standard.
„Răspunsul dur” pentru Ucraina este că Rusia are arme nucleare, în timp ce Iranul nu are, scrie într-o analiză Politico.
UPDATE 11:00 - Ucraina dorește să fie invitată la NATO înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă
Ucraina cere o invitație de aderare la NATO înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă considerând că ar fi o realizare potrivită pe care să o lase în urmă președintele american, a declarat pentru Reuters ambasadoarea Kievului la Alianța Nord-Atlantică.
„Ideea noastră este că a oferi Ucrainei o invitație în acest moment este un semnal politic”, a declarat Nataliia Galibarenko, ambasadorul Kievului la NATO. „Credem sincer că poate face parte din moștenirea (actualei) administrații americane”, a spus ea într-un interviu pentru Reuters acordat la sediul misiunii ucrainene la NATO, care se află vizavi de sediul Alianței de la Bruxelles.
Alegerile prezidențiale americane de luna viitoare creează o incertitudine majoră pentru Ucraina, în măsura în care Washingtonul a fost cel mai mare furnizor de ajutor militar al Kievului în războiul său împotriva invaziei Rusiei.
UPDATE 10:20 - Ucraina este tot mai aproape de o criză energetică majoră. România este unul dintre furnizori
Disputele politicianiste între o serie de înalți oficiali ucraineni din sectorul energetic au adus țara în pragul unei crize energetice majore, în condițiile apropierii sezonului rece, scrie The New York Times.
Totul a culminat cu demiterea, luna trecută, a șefului companiei naționale de electricitate, Volodimir Kudrițki, a fost prețuit de aliații Kievului și de experți din sectorul energetic pentru că, în general, a menținut sistemul energetic în stare de funcționare, conform Rador Radio România.Parlamentarii ucraineni au calificat decizia drept nejustificată, iar țările care finanțează reparațiile au spus că momentul este nepotrivit, având în vedere că Ucraina se căznește să își refacă greu încercata rețea energetică înainte de venirea iernii.
UPDATE 4:10 - Zelenski, invitat să-și prezinte "planul de victorie" la summitul UE
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat marți că l-a invitat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să-și prezinte "planul de victorie" pentru înfrângerea Rusiei în cadrul unui summit UE săptămâna aceasta, relatează AFP.
Zelenski caută să obțină sprijinul aliaților occidentali ai Kievului, în timp ce invazia Ucrainei de către Rusia intră în al treilea an.
Pe rețelele de socializare, Charles Michel a spus că l-a invitat pe Zelenski "la summitul Consiliului European joi, 17 octombrie, pentru a face un bilanț al ultimelor evoluții ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a-și prezenta planul de victorie".
Sprijinul militar pentru Kiev și consolidarea sectorului energetic al Ucrainei, deja afectat, se află printre subiectele de pe agenda reuniunii liderilor celor 27 de țări ale Uniunii Europene care va avea loc joi la Bruxelles.
Săptămâna trecută, Zelenski a vizitat rapid capitale europene, în special Berlin, Londra, Paris și Roma, în timp ce țara sa se confruntă cu o a treia iarnă de război.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























