Război în Ucraina, ziua 946: Joe Biden își reafirmă sprijinul pentru Kiev. Întrevedere crucială a lui Zelenski în SUA - LIVE TEXT

Joe Biden îşi reafirmă sprijinul pentru Kiev. Întrevedere crucială a lui Zelenski în SUA /Profimedia
Ucraina se apropie cu pași repezi de 1000 de zile de când a început invazia rusă la scară largă. Astăzi ne aflăm în ziua cu numărul 946 și este o zi extrem de importantă pentru soarta războiului. Liderul de la Kiev Volodimir Zelenski se află în SUA, acolo unde se întâlnește cu Joe Biden și Kamala Harris. Întrevederea vine într-un moment extrem de delicat, în care războiul din Ucraina a ajuns din nou subiectul principal în campania prezidențială americană, după criticile violente ale lui Donald Trump la adresa liderului ucrainean. În urmă cu doar o zi, Washingtonul a anunțat că trimite un ajutor militar de 375 de milioane de dolari Ucrainei.
UPDATE 23:26 - Germania se declară pregătită să devină „un pilon central” al apărării în Europa
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat joi, la Vilnius, că țara sa este pregătită să devină „un pilon central” al apărării europene, în momentul în care Berlinul se pregătește să desfășoare o brigadă în Lituania.
Această inițiativă vizează să descurajeze o posibilă agresiune rusă pe flancul estic al NATO. „Forțele armate germane sunt pregătite să devină un pilon central al descurajării și al apărării convenționale în Europa”, a afirmat Pistorius.
UPDATE 20:58 -
Rusia a revendicat joi capturarea orașului Ukrainsk din regiunea Donețk, în estul Ucrainei. Într-un comunicat, Ministerul Apărării de la Moscova a afirmat că soldații săi au „eliberat” Ukrainsk, un oraș care avea circa 10.000 de locuitori înainte de război.
Rusia revendică în mod regulat capturarea de sate, de cele mai multe ori în regiunea Donețk, însă capturarea unor orașe este mai rară și, în general, mai semnificativă, punctează AFP.
Orașul Ukrainsk este situat în apropiere de Selidove și Kurahove, alte două orașe de care se apropie forțele ruse.
Armata rusă anunțase la începutul acestei luni că a cucerit orașul Krasnogorivka, situat în aceeași regiune și la aproximativ 10 kilometri de Ukrainsk.
Rusia este acum hotărâtă să preia controlul asupra localității Pokrovsk, un important oraș minier din regiune și o axă strategică pentru logistica armatei ucrainene.
UPDATE 16:45 - Președintele republican al Camerei Reprezentanților a SUA îi cere președintelui Zelenski demiterea ambasadoarei Ucrainei
Președintele republican al Camerei Reprezentanților a SUA, Mike Johnson, i-a cerut miercuri președintelui ucrainean Volodimir Zelenski demiterea ambasadoarei Ucrainei la Washington, după ce aceasta i-a organizat președintelui ucrainean în timpul vizitei sale în SUA participarea la o acțiune în statul-cheie Pennsylvania considerată de republicani o manifestare de sprijin pentru democrații președintelui Joe Biden înaintea alegerilor din 5 noiembrie, relatează Reuters.
"Vă solicit demiterea imediată a ambasadoarei Ucrainei în SUA, Oksana Markarova", a menționat Mike Johnson într-o scrisoare adresată lui Volodimir Zelenski și pe care a făcut-o publică cu o zi înaintea vizitei pe care președintele ucrainean o face joi la Capitoliu pentru întâlniri cu congresmeni americani și la Casa Albă pentru o întrevedere cu președintele democrat Joe Biden. Johnson nu are stabilită nicio întâlnire cu Zelenski, iar ambasada Ucrainei la Washington nu a comentat cererea de demitere a ambasadoarei.
Aflat în SUA în perioada Adunării Generale a ONU, Zelenski a profitat de ocazie pentru a avea o serie de întrevederi cu oficialii americani, în special pentru a-i prezenta omologului său american un "plan de victorie" al Ucrainei în războiul cu Rusia. Programul vizitei sale a inclus și o vizită la o fabrică de muniții în statul Pennsylvania, unde a discutat cu guvernatorul acestui stat, Josh Shapiro, și cu congresmenii Bob Casey și Matt Cartwright, toți democrați.
UPDATE 16:15 - Noi atacuri masive ale Rusiei cu drone și rachete, soldate cu victime la Odesa și Sumî
Rusia a efectuat noi atacuri masive cu drone și rachete în noaptea de miercuri spre joi împotriva Ucrainei, care s-au soldat cu cel puțin doi morți: o femeie de 62 de ani, în regiunea ucraineană Odesa de la Marea Neagră (sud) și un bărbat de 71 de ani în regiunea Sumî (nord-est), au declarat autoritățile regionale, citate de EFE.
"Noaptea trecută inamicul a atacat regiunea Odesa cu rachete și drone. Forțele de apărare antiaeriană au operat într-un mod extrem de intens. Cele mai multe dintre proiectilele inamice au fost distruse. Ca urmare a unui atac cu rachete în districtul Odesa, o femeie în vârstă de 62 de ani a fost ucisă", a transmis șeful administrației militare a regiunii, Oleg Kiper, pe conturile sale de social media.
Biroul procurorului regiunii Sumî a anunțat că investighează moartea unui bărbat de 71 de ani a cărui casă a fost lovită în urma unui atac aerian rusesc în această regiune ucraineană de la granița cu Rusia în jurul orei 05:00.
Potrivit forțelor aeriene ale Ucrainei, Rusia a lansat noaptea trecută un total de 78 de drone kamikaze Shahed iraniene împotriva teritoriului Ucrainei, dintre care 66 au fost doborâte de apărarea antiaeriană, activată în timpul atacului în 14 din cele 24 de regiuni (oblast-uri) ucrainene, inclusiv în regiunea Kiev.
UPDATE 14.00 - Precizările Kremlinului după declarațiile de miercuri ale lui Vladimir Putin: „Un anumit semnal pentru țările neprietenoase”.
Schimbările în ce privește doctrina nucleară a Rusiei sunt un semnal pentru „țările neprietenoase”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Pe lista Moscovei cu 49 de țări neprietenoase sunt toate statele din UE (inclusiv România) și G7, iar Turcia este singura țară NATO ce nu figurează pe listă.
UPDATE 13:13 - O navă rusească care transporta 20.000 de tone de explozibil a fost observată în largul coastei britanice, la doar câteva zile după ce i s-a refuzat intrarea în Norvegia. Nava Ruby se află acum la doar câteva mile de estuarul Tamisei, arată publicația The Sun.
UPDATE 12.00 - Rusia, principalul exportator mondial de grâu, își dezvoltă porturile de la Marea Baltică, deoarece își propune să crească exporturile agricole cu 50% până în 2030, reducându-și în același timp dependența de rutele tradiționale de la Marea Neagră, au declarat oficiali și directori de companii pentru Reuters.
Rusia, care a exportat cel puțin 72 de milioane de tone metrice de cereale în sezonul 2023/24, are în vedere noi piețe în America Latină și Africa pentru a se diversifica de la piețele sale tradiționale de cereale din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
În ultimele decenii s-a bazat pe porturile sale de la Marea Neagră pentru a gestiona exporturile agricole în plină expansiune, însă conflictul cu Ucraina a făcut ca zona să devină riscantă pentru transportul maritim, ambele părți lovindu-și în mod regulat reciproc instalațiile și infrastructura.
„Ksenia Bolomatova, director adjunct al conglomeratului agricol controlat de stat OZK, care deține mai multe terminale la Marea Neagră, a declarat în cadrul unei reuniuni a industriei de la Soci, în sudul Rusiei, că anul trecut, cu recolta sa record, nu avem suficientă capacitate, având în vedere ritmul de încărcare pentru exporturi.
UPDATE 9:40 - Președintele american Joe Biden, alături de parteneri internaționali, și-a reafirmat angajamentul de a ajuta la reconstrucția Ucrainei, informează joi dpa, preluată de Agerpres.
"Ne angajăm să asigurăm Ucraina cu resursele de care are nevoie pentru a reconstrui mai puternic decât era înainte", a declarat Biden în marginea Adunării Generale a ONU de la New York.
Nu este un secret că atacurile ruse au provocat distrugeri însemnate, însă Ucraina este rezistentă economic, a spus liderul american. Rusia și-a lansat invazia la scară largă împotriva țării vecine în februarie 2022.
În timpul evenimentului de miercuri, la care au participat de asemenea președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, Biden a prezentat o declarație semnată de peste 30 de state și de UE în susținerea reconstrucției.
Scopul este de a trage la răspundere Rusia pentru distrugeri și de a reconstrui Ucraina pe termen lung. "Astăzi, am lansat o declarație comună de sprijin pentru refacerea și reconstrucția Ucrainei, pentru a arăta clar că suntem alături de Ucraina acum și în viitor", a subliniat Biden.
UPDATE 7:10 - Donald Trump l-a criticat dur, miercuri, pe Volodimir Zelenski, acuzându-l pe președintele ucrainean că "refuză să facă o înțelegere" cu Rusia.
"Continuăm să dăm miliarde de dolari unui om care refuză să facă o înțelegere, Zelenski", a denunțat candidatul republican la președinția SUA în cadrul unui miting de campanie.
"De fiecare dată când a venit în țara noastră, a plecat cu 60 de miliarde de dolari, cred că este cel mai bun vânzător de pe planetă", a glumit fostul președinte în Carolina de Nord.
O întâlnire între Donald Trump, care este foarte critic față de sumele plătite de Washington pentru Kiev, și liderul ucrainean a fost evocată în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Cu toate acestea, potrivit presei americane, această întâlnire riscă să fie anulată.
UPDATE 6:20 - SUA anunță un ajutor militar de 375 de milioane de dolari pentru Ucraina
Statele Unite au anunțat miercuri că vor trimite Ucrainei un ajutor militar de 375 de milioane de dolari, într-un moment în care Kievul încearcă să convingă Occidentul să autorizeze folosirea de rachete cu rază lungă de acțiune împotriva teritoriului rus, relatează AFP.
Acest nou ajutor american, principalul sprijin al Kievului, include muniții, vehicule blindate (grele și ușoare) și rachete, a declarat Departamentul de Stat american într-un comunicat.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, la tribuna ONU din New York, că țara sa aflată în război cu Rusia "nu va accepta niciodată" un acord de pace care să îi fie "impus" de marile puteri.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























