Război în Ucraina, ziua 915. Kievul susține că Belarus "masează" trupe la graniță și avertizează cu privire la "acte neprietenoase"- LIVE TEXT

Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko
Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 915 de război. Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a afirmat, duminică, într-un comunicat, că Belarus concentrează un număr semnificativ de forțe și echipamente la granița cu Ucraina, sub pretextul unor exerciții militare.
UPDATE 20:50 Grupul de mercenari Wagner susține că nu mai luptă în Ucraina
La un an de la dispariția liderului Wagner, Evgheni Prigojin, mercenarii săi au transmis că nu mai luptă alături de armata rusă în Ucraina. Anunțul a fost făcut într-o declarație pe Telegram, relateazăKyiv Independent.
Declarația, care a fost postată pe un canal de Telegram afiliat grupului Wagner, susținea că „nu există subalterni ai companiei nici în Rosgvardia (Garda Națională a Rusiei), nici în rândurile Ministerului rus al Apărării și nici în altă parte”.
Luptătorii Wagner nu iau parte la invadarea Ucrainei de către Rusia „în acest stadiu”, a spus grupul, susținând că „dacă situația se va schimba, aceasta va fi anunțată”.
UPDATE 19:20 - Putin promite răzbunare după incursiunea ucrainenilor la Kursk
Kremlinul a anunțat luni că va trebui să existe un răspuns al Rusiei la incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk din vestul Rusiei și că ideea unor negocieri de încetare a focului cu Kievul nu mai este relevantă, relatează Reuters.
"Astfel de acțiuni ostile nu pot rămâne fără un răspuns adecvat. Va exista cu siguranță un răspuns", le-a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, jurnaliștilor.
Putin a spus că Ucraina va primi "un răspuns pe măsură", dar nu a precizat public care va fi acesta.
UPDATE 18:05 - Polonia afirmă că o dronă ar fi pătruns în spațiul său aerian în timpul unui atac masiv rusesc în Ucraina
dimineață în spațiul aerian al Poloniei, înainte de a dispărea de pe radar, în timpul unui atac masiv rusesc în țara vecină Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Armata a precizat că aparatul de zbor ar fi căzut pe teritoriul Poloniei și este în continuare căutat.
Atacuri "masive" cu rachete și drone rusești au vizat luni infrastructura energetică a Ucrainei, omorând cel puțin patru persoane și forțând autoritățile să introducă întreruperi de curent, potrivit AFP.
"Este vorba probabil despre pătrunderea unui aparat de zbor pe teritoriul polonez. (Prezența acestuia) a fost confirmată de cel puțin trei stații de radiolocalizare", a declarat generalul Maciej Klisz, comandantul șef al forțelor operaționale poloneze, adăugând că obiectul în cauză este în continuare căutat.
UPDATE 17:00 - Rusia susține că a bombardat forțele ucrainene de-a lungul frontului din Kursk
Rusia a anunțat luni că a lovit forțele ucrainene în peste 12 locuri de-a lungul frontului din regiunea Kursk din vestul Rusiei, unde Ucraina a ocupat o porțiune de teritoriu după ce a trecut granița rusă acum 20 de zile, relatează Reuters.
Mii de soldați ucraineni au trecut granița la 6 august într-un atac surpriză despre care liderul rus Vladimir Putin a declarat că a avut ca scop îmbunătățirea poziției de negociere a Kievului înaintea unor posibile discuții și încetinirea avansului forțelor ruse de-a lungul frontului.
UPDATE 16:30 - Patru morți în atacuri masive rusești asupra infrastructurii energetice
Atacuri "masive" cu rachete și drone rusești au vizat luni infrastructura energetică a Ucrainei, omorând cel puțin patru persoane și forțând autoritățile să introducă întreruperi de curent, potrivit AFP.
Kievul susține că 15 regiuni din Ucraina au fost vizate de această campanie de bombardamente rusești, cea mai mare din ultimele săptămâni, cu "peste 100 de rachete de diferite tipuri și circa 100 de (drone) Shahed", potrivit președintelui Volodimir Zelenski.
"Am putea face mult mai mult pentru a proteja vieți dacă forțele aeriene ale vecinilor noștri europeni ar lucra împreună cu avioanele noastre de luptă F-16 și cu apărarea noastră antiaeriană", a reacționat liderul de la Kiev pe Telegram.
La rândul său, Ministerul rus al Apărării a transmis că a efectuat o "lovitură masivă" împotriva unor situri energetice "care permit funcționarea complexului militaro-industrial al Ucrainei". "Toate obiectivele au fost atinse", a precizat ministerul rus pe Telegram.
Aceste atacuri survin în timp ce Ucraina desfășoară o vastă ofensivă transfrontalieră de la 6 august în regiunea rusă Kursk, unde, conform Kievului, trupele sale continuă să avanseze.
UPDATE 15.00 - „Un obiect” a zburat luni în spațiul aerian polonez în timpul atacului Rusiei asupra Ucrainei și probabil a aterizat pe teritoriul polonez, a relatat agenția de presă de stat PAP, citând comandamentul operațional al armatei poloneze.
PAP a raportat că sunt în curs de desfășurare căutări pentru a găsi „obiectul”, care nu a fost o rachetă.
UPDATE 14:00 - O explozie s-a produs la rafinăria petrolieră din Omsk, potrivit publicațiilor locale citate de Meduza.
Potrivit autorităților ruse, explozia a provocat un incendiu pe o întindere de 1.000 de metri pătrați.
Canalul de Telegram „112” anunță că doi muncitori au fost răniți în urma exploziei. Canalul „Baza” spune, la rândul său, că unitatea AVT-11, concepută pentru a separa petrolul în fracțiuni și prelucrarea lui ulterioară, a explodat la uzină.
UPDATE 12.00 - Rusia a ridicat 11 bombardiere strategice TU-95 pentru a ataca Ucraina în această dimineață, transmite aviația ucraineană care confirmă că teritoriul ucrainean a fost vizat de mai multe rachete rusești.
Comandamentul operațional al armatei poloneze a anunțat că aeronave poloneze și ale statelor aliate au fost activate pentru a interveni după ce unele atacuri rusești au vizat zone din Ucraina aflate la granița cu Polonia.
UPDATE 10.00 - Unele zone din Kiev au rămas fără curent sau apă ca urmare a atacurilor rusești din această dimineață, a anunțat primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko.
Cel mai mare producător privat de energie electrică din Ucraina, DTEK, a precizat că introduce pene de urgență ca urmare a atacului masiv al Rusiei din această dimineață.
UPDATE 9:00 - Rusia: Case avariate în urma unui atac cu drone al Ucrainei asupra orașului Saratov. Zborurile au fost restricționate
Case au fost avariate și zborurile au fost restricționate în regiunea rusă Saratov ca urmare a unui atac cu drone al Ucrainei în care a fost rănită o femeie, au anunțat luni oficiali ruși, potrivit Reuters.
Un complex rezidențial din orașul Saratov a fost avariat de resturile căzute de la dronele distruse de sistemele de apărare aeriană ale Rusiei, a precizat guvernatorul regional Roman Basurgin pe aplicația de mesagerie Telegram.
„O femeie a fost spitalizată în stare gravă”, a spus Basurgin. „Medicii luptă pentru viața ei”.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele sale de apărare aeriană au distrus nouă drone deasupra regiunii Saratov, care se află la aproximativ 900 de kilometri de granița cu Ucraina.
Agenția RIA din Rusia notează că zborurile au fost restricționate pe aeroportul regional Saratov.
Rusia are o bază militară de bombardiere strategice în Engels, în regiunea Saratov, pe care Ucraina a atacat-o de numeroase ori de când Moscova și-a lansat invazia la scară largă în februarie 2022.
UPDATE 6:20 - MAE ucrainean precizează în comunicat că forțele pentru operațiuni speciale din Belarus, dar și foști mercenari Wagner, se numără printre trupele desfășurate la frontieră, relatează Reuters.
Totodată, echipamentul trimis de Minsk în regiunea Gomel, în apropierea frontierei de nord a Ucrainei, include tancuri, artilerie, sisteme de apărare aeriană și echipamente de inginerie, potrivit Ministerului de Externe de la Kiev.
Ucraina cere Belarusului să-și retragă forțele de la graniță: „Nu faceți erori tragice”
Kievul a cerut totodată Belarusului, un aliat apropiat al Rusiei, să retragă aceste trupe de la granița comună și a atenționat țara vecină cu privire la „erorile tragice” pe care le-ar putea comite sub presiunea Moscovei.
În comunicatul difuzat duminică seară, Ministerul ucrainean de Externe îndeamnă forțele armate din Belarus „să înceteze acțiunile neprietenoase” și să își retragă trupele din raza de acțiune a frontierei.
UPDATE 4:15 - Rusia: Cinci civili morți și 12 răniți într-o lovitură ucraineană în regiunea Belgorod
Cinci civili au fost uciși și alți 12 răniți într-o lovitură a armatei ucrainene asupra regiunii ruse de graniță Belgorod, a anunțat duminică guvernatorul Viaceslav Gladkov, transmit AFP și Reuters.
Atacul împotriva satului Rakitnoe "a costat viețile a cinci civili", a indicat Gladkov, anunțând că există și "12 persoane rănite, printre care trei minori".
Patru răniți sunt în stare critică: trei bărbați și femeie cu rană de șrapnel în abdomen, ce se află sub operație, a precizat guvernatorul.
Regiunile ruse de frontieră cu Ucraina sunt din ce în ce mai vizate de Kiev de la debutul unei ofensive fără precedent a armatei ucrainene la 6 august în regiunea Kursk, vecină cu Belgorod.
Moscova a anunțat la mijlocul lunii august trimiterea de forțe suplimentare în regiunea Belgorod, unde a fost declarată stare de urgență și cinci sate de frontieră au fost evacuate începând din 19 august.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























