Război în Ucraina - Ziua 491 - Zelenski face dezvăluiri despre mercenarii Wagner - Cu ce se ocupă Putin după rebeliunea lui Prigojin

Razboi in Ucraina
Război în Ucraina. Zelenski a declarat că un mic grup de luptători Wagner sunt prezenți în estul Ucrainei, dar nu reprezintă o amenințare. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că "nu s-a îndoit" de sprijinul cetățenilor ruși în timpul rebeliunii Wagner din weekend. Belarus a început să blocheze accesul la mai multe site-uri de știri ucrainene pentru că ar l-ar fi "discreditat pe președintele Republicii Belarus".
Război în Ucraina.
UPDATE 22.00 - Fostul vicepreședinte american Mike Pence a efectuat joi o vizită în Ucraina, în semn de susținere a Kievului în războiul împotriva Rusiei, în contextul în care candidații republicani la președinția Statelor Unite, în 2024, au poziții diferite cu privire la rolul Americii în acest război, relatează CNN.
UPDATE Călătoria lui Putin în Kazahstan, pusă la cale
Un program de vizite de schimb între președinții rus și kazah va fi elaborat pe canale diplomatice și continuă contactele bilaterale la cel mai înalt nivel. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus acest lucru când a comentat rapoartele de presă din Kazahstan că Vladimir Putin și omologul său kazah Kassym-Jomart Tokayev au convenit asupra unor vizite reciproce în timpul recentului lor apel telefonic și că vizita președintelui rus în Kazahstan va avea loc în toamnă. „Contactele sunt în curs de desfășurare. De asemenea, vor continua la cel mai înalt nivel. Programul de schimb de vizite între președinți va fi elaborat pe canale diplomatice”, a spus Peskov.
UPDATE ISW: posibile negocieri încă în curs între Prigojin și Putin
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citând „un grup independent de monitorizare din Belarus numit „Proiectul Hayun”, susține că avionului fondatorului grupului Wagner ar fi părăsit aeroportul Machulishchy, din Belarus, ca să se îndrepte mai întâi spre Moscova și imediat după aceea spre Sankt Petersburg. Prigojin a încercat inițial să ia contact cu președintele rus Vladimir Putin, în timp ce coloana Wagner se îndrepta spre nord de Rostov, dar Putin a refuzat să vorbească cu el. Rețelele de socializare pro-ruse au susținut că Prigojin s-a întors în Rusia pentru a negocia cu oficialii ruși. ISW nu poate confirma dacă Prigojin a zburat într-adevăr în Rusia, dar este probabil să se întoarcă pentru a afla detaliile acordului intermediat de Lukașenko.
UPDATE The Guardian: Generalul Surovikin nu a mai fost văzut în public de sâmbătă
Generalul rus Serghei Surovikin, arestat ieri, nu a mai fost văzut în public de sâmbătă trecută, ziua încercării de revoltă a grupului Wagner, consemnează The Guardian. Moscova încă nu a comentat arestarea, despre care Moscow Times a scris pentru prima dată, citând două surse ruse ale Apărării. Dar, potrivit New York Times, Surovikin, care fusese la conducerea trupelor ruse în Ucraina, era la curent cu planurile liderului lui Wagner, Evgheni Prigojin.
Zelenski a declarat că un mic grup de luptători Wagner sunt prezenți în estul Ucrainei, dar nu reprezintă o amenințare
"Luptătorii Wagner sunt prezenți pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei. Ei sunt și au fost prezenți în regiunea Lugansk. Acesta este adevărul", a declarat Zelenski în timpul unei conferințe de presă comune cu președinții Poloniei și Lituaniei, miercuri, la Kiev, adăugând că "mulți dintre ei au fost eliminați de forțele noastre de apărare. peste 20.000".
Zelenski crede că nici mercenarii Wagner care se află pe teritoriul Belarusului nu reprezintă o amenințare, deoarece "trupele lor nu ar fi numeroase".
Zelenski a declarat că, potrivit rapoartelor comandanților săi, situația din nordul Ucrainei "nu s-a schimbat și este sub control, indiferent de prezența mercenarilor Wagner în Belarus".
Putin spune că nu a avut îndoieli în privința susținerii rușilor în timpul rebeliunii Wagner
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că "nu s-a îndoit" de sprijinul cetățenilor ruși în timpul rebeliunii Wagner din weekend, potrivit unui comunicat de la Kremlin.
"Nu există nicio persoană din Daghestan care să nu susțină deciziile conducerii Federației Ruse, care au fost adoptate la 24 iunie anul acesta", a declarat președintele Daghestanului, Serghei Melikov, la o întâlnire de lucru cu Putin.
"Nu am avut nicio îndoială cu privire la reacțiile din Daghestan și din întreaga țară", a răspuns Putin.
Putin a vizitat miercuri regiunea Daghestan și a fost întâmpinat de susținători entuziasmați pe străzile din orașul Derbent, potrivit unei înregistrări video postate de Kremlin.
Lituania restricționează tranzitul de bunuri cu dublă utilizare care ar putea ajunge în Rusia și Belarus
Guvernul Lituaniei a aprobat o interdicție temporară privind transportul terestru de bunuri cu dublă utilizare care ar putea ajunge în Rusia sau Belarus și ar putea fi folosite în războiul împotriva Ucrainei.
Măsura a fost inițiată de Ministerul Economiei și Inovării și include 57 de tipuri de bunuri, în principal componente microelectronice și semiconductori.
"Avem date... că aceste bunuri, care se deplasează din Europa de Vest către țările din Asia Centrală, pot fi folosite pe câmpul de luptă din Ucraina", a declarat ministrul Economiei și Inovării, Aušrinė Armonaitė.
"Nu vrem să permitem ca teritoriul nostru să fie folosit în acest scop și de aceea introducem astfel de restricții."
Ministrul a adăugat că unele mărfuri care sunt declarate ca fiind destinate Asiei Centrale nu ajung niciodată acolo.
Vilniusul a informat Comisia Europeană cu privire la această decizie, subliniind că o soluție la nivel european ar fi mai eficientă, deoarece ar asigura că astfel de mărfuri nu trec prin Letonia, Finlanda și Norvegia.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























