Vladimir Zelenski și oamenii lui, Joe Biden (SUA) și Charles Michel (UE) nu cred o iotă în spiritul religios al lui Vladimir Putin, care, înmuiat de venirea Crăciunului, l-ar fi determinat să decreteze, unilateral, un armistițiu de 36 de ore care începe vineri, la ora 12.00.
UPDATE 21:40 Președintele ucrainean Volodmir Zelenski a transmis vineri seară, într-un mesaj video cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, că "aceasta este o sărbătoare a armoniei și unității familiale", iar "împreună suntem cu toții o mare familie ucraineană".
UPDATE 21:00 - Ajutor de 3 miliarde de dolari de la SUA pentru Ucraina.
Statele Unite for furniza Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de trei miliarde de dolari, cel mai mare de până acum, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit AFP.
Acest sprijin, ale cărui detalii vor fi făcute publice de Pentagon ulterior în cursul zilei, ar urma să includă de asemenea vehicule blindate de infanterie și de transport de trupe, precum și obuziere, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Washingtonul și Berlinul anunțaseră încă de joi că vor livra Kievului blindate de infanterie - de tip Bradley din partea SUA și model Marder din partea Germaniei.
UPDATE 19:11 - Alarmă de incendiu vineri seară, la una dintre clădirile Ministerului rus de Externe. Mai multe echipaje ale pompierilor din Moscova au ajuns la locul incendiului. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a oferit explicații pe rețelele de socializare. "O posibilă cauză este un scurtcircuit. Angajații Ministerului Situațiilor de Urgență lucrează în acest moment. Nu au fost victime", a scris Zaharova, pe canalul ei de Telegram.
UPDATE 13:11 - Premierul japonez Fumio Kishida, care tocmai a preluat rolul de lider al Grupului celor șapte economii (G7), i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că va lua în considerare o invitație de a vizita Kievul în funcție de „diverse circumstanțe”.
UPDATE 13:00 - Armistițiul din Ucraina a fost o păcăleală: atacuri de ultimă oră la Kramator Kramatorsk și Herson.
UPDATE 11:50 - Medvedev, după ce Ucraina a respins armistițiul: Au refuzat mâna milei creștine
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev afirmă că că Kievul a refuzat „mâna milei creștine" prin respingerea armistițiului de Crăciun „oferit” de Moscova.
UPDATE 00:30 - Zelenski, despre armistițiul lui Putin: O acoperire pentru a opri avansul nostru în Donbass
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că omologul său rus, Vladimir Putin, folosește așa-numitul „armistițiu” pentru a opri, cel puțin pentru o vreme, avansul forțelor armate ale Ucrainei în est.
„Acum vor să folosească „Crăciunul ortodox” ca acoperire pentru a opri avansul băieților noștri în Donbass pentru o vreme și pentru a aduce echipamente, muniții și resurse mai aproape de pozițiile noastre. Care va fi rezultatul? Doar încă o creștere a numărului de pierderi”, a spus Zelensk, în discursul său de seară.
Și Joe Biden susține că Putin urmărește să câștige timp, opinie împărtășită și de oficialul UE Charles Michel, care îl pune la zid și îl numește „ipocrit” pe liderul de la Kremlin.
UPDATE 00:00 - Din SUA, un nou ajutor militar la Kiev de aproape 3 miliarde de dolari
Noul ajutor militar pe care Statele Unite se pregătesc să îl trimită Ucrainei se ridică la 2,85 miliarde de dolari. Acest lucru a fost anticipat de oficialii administrației Biden care au cerut să rămână anonimi până la definirea tuturor detaliilor pachetului, care probabil va fi anunțat oficial mâine. Printre ajutoare, așa cum a anunțat într-o notă comună președintele Joe Biden și cancelarul german Olaf Scholz, Washingtonul va oferi Kievului, pentru prima dată, „câteva zeci” de vehicule blindate Bradley.
Bradley-urile sunt vehicule de luptă blindate, folosite pentru a transporta infanterie pe câmpurile de luptă. Vehiculul are șenile în loc de roți, dar se poate manevra ușor. Bradleys poate transporta până la 10 militari. Pachetul de ajutor va include, de asemenea, Humvee, vehicule MRAP rezistente la mine și o cantitate mare de rachete și muniție de artilerie.