Război în Israel - Ziua 3 - Atac masiv asupra în sudul Israelului - Rachete lansate din Gaza

Razboi in Israel
Este a treia zi de război în Israel, după atacul surprinză al grupării militante Hamas asupra comunităților din sudul țării. Israelul a declarat oficial stare de război, pentru prima dată în ultimii 50 de ani și a bombardat masiv Fâșia Gaza. Bilanțul crește dramatic de la o oră la alta, iar până peste 700 de oameni, dintre care 44 de soldați au murit în lupte. Armată poartă lupte de stradă continue cu teroriștii și încearcă să elibereze cât mai multe familii luate ostatice. Pe rețelele sociale au apărut imagini și de la masacrul făcut de militanți la un festival de muzică - 260 de tineri au fost împușcați, iar alții au fost luați prizonieri. Printre cei care au scăpat miraculos sunt și copiii unor familii de români stabiliți în Israel. Premierul Israelului jură acum răzbunare.
UPDATE 13:28 - Un român cu dublă cetățenie a murit în atacurile din Israel. Anunțul făcut de MAE
Ministerul de Externe (MAE) anunță că un soldat român, cu dublă cetățenie, a murit în atacurile din Israel.
UPDATE 13:00 - Sirenele de alertă cu rachete au răsunat luni la Ierusalim, Tel Aviv și în alte orașe ale Israelului
Sirenele de alertă cu rachete au răsunat, luni, la Ierusalim, Tel Aviv și în alte orașe din Israel, informează dpa și AFP.
Potrivit unor jurnaliști ai AFP, la Ierusalim sirenele au răsunat, luni, în jurul prânzului (ora 09:00 GMT), după ce fuseseră auzite sâmbătă, în prima zi a ofensivei militare declanșate de Hamas-ul palestinian dinspre Fâșia Gaza, și mai multe rachete au fost interceptate de apărarea antiaeriană israeliană. Duminică, sirenele nu au răsunat la Ierusalim.
Deocamdată nu există informații privind posibile victime umane sau distrugeri materiale. Televiziunea israeliană a informat că o rachetă a lovit o zonă deschisă lângă Tel Aviv.
UPDATE 9:45 - Prima reacție a Iranului după atacul Hamas asupra Israelului
Misiunea Iranului la Organizația Națiunilor Unite a afirmat, duminică, că Teheranul nu a fost implicat în unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria Israelului, în care Hamas a ucis cel puțin 700 de israelieni și a răpit numeroase persoane, relatează Reuters.
"Măsurile ferme luate de Palestina constituie o apărare pe deplin legitimă împotriva a șapte decenii de ocupație opresivă și a crimelor odioase comise de regimul sionist ilegitim", a precizat misiunea iraniană la ONU, într-un comunicat.
Iranul nu a făcut un secret din susținerea sa pentru Hamas, finanțând și înarmând grupul și o altă organizație militantă palestiniană, Jihadul Islamic.
UPDATE 9:30 - Lupte în curs în șapte sau opt puncte în Israel, în jurul Fâșiei Gaza
Armata israeliană continuă să se lupte luni dimineață cu combatanți palestinieni infiltrați pe teritoriul Israelului în "șapte sau opt puncte" în jurul Fâșiei Gaza, a declarat un purtător de cuvânt militar la 48 de ore după lansarea ofensivei Hamas, relatează AFP.
"Ne luptăm în continuare, există șapte sau opt locuri în teren în jurul (Fâșiei) Gaza unde avem încă soldați care se luptă cu teroriști", le-a declarat jurnaliștilor lt. col. Richard Hecht.
Tot luni, armata israeliană a anunțat că a lovit "peste 500 de ținte" în timpul nopții în Fâșia Gaza, pentru a încerca să reia controlul în fața combatanților Hamas, în a treia zi de confruntări care s-au soldat cu peste 1.100 de morți în cele două tabere.
UPDATE 9:10 - Masacru la un festival de muzică din sudul Israelului făcut de teroriștii Hamas: cel puținm 260 de cadavre
Cel puțin 260 de cadavre au fost găsite la locul unui festival de muzică israelian în urma atacului de sâmbătă al Hamas, potrivit serviciului de salvare israelian Zaka, relatează CNN și Associated Press. Este de așteptat însă ca bilanțul total să fie mai mare, deoarece alte echipe de paramedici lucrau în zonă.
UPDATE 8:40 - Israelul încă nu deține controlul deplin de-a lungul frontierei cu Gaza, anunță armata
Israelul nu deține controlul deplin al teritoriului său de-a lungul graniței cu Gaza, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene pentru CNN, în timp ce luni dimineață armata israeliană a spus că luptele continuă în șapte-opt zone și există în desfășurare o luare de ostatici la un kibbutz, relatează The Guardian.
"Încă îi vânăm pe ultimii teroriști din interiorul teritoriului israelian", a declarat la CNN locotenent-colonelul Jonathan Conricus. "Trupele noastre merg din ușă în ușă și din casă în casă, căutând și, în multe cazuri, angajându-se în luptă cu ultimii teroriști din interiorul Israelului", a afirmat purtătorul de cuvânt.
Conricus a spus că încă mai există breșe la graniță, dar acestea sunt "temporar închise și păzite".
Evaluarea forțelor israeliene este că majoritatea militanților rămași probabil "au trecut mai întâi în Israel, iar apoi pur și simplu nu au mai putut să se întoarcă și au rămas blocați pe teren israelian, iar acum aleg probabil să iasă la luptă și încearcă să ucidă civili israelieni sau să se angajeze în schimburi de focuri cu trupele israeliene", a spus Conricus.
Obiectivul forțelor de apărare israeliene este acum de a lăsa Hamas fără capacitățile sale militare de luptă și de a-i împiedica pe militanți să facă rău civililor israelieni și, de asemenea, de a ajunge la situația în care Hamas nu mai are capacitatea de a controla Fâșia Gaza, a explicat el.
"Mâine dimineață, ei vor vedea o mare parte din infrastructura lor militară distrusă. Și cred că vor exista pierderi semnificative pentru Hamas", a mai spus purtătorul de cuvânt.
SUA și-au sporit sprijinul pentru aliatul său Israel, desfășurând nave și avioane în regiune. Spitalele din Gaza sunt pline de pacienți după ce Israelul și-a început atacurile de răzbunare. Peste 400 au murit în urma atacurilor de răzbunare ale Israelului în Gaza. Peste 250 de cadavre au fost găsite pe locul festivalului de muzică Supernova, una dintre primele ținte terestre ale atacurilor coordonate de Hamas.
UPDATE 03:00 Peste 123.000 de palestinieni au fost strămutați din Gaza
Peste 123.000 de palestinieni au fost strămutați din Gaza. Aproximativ 74.000 au găsit adăpost în școli, potrivit ONU.
Israelul a răspuns atacului surpriză al Hamas cu o serie de lovituri aeriene în Gaza. Fâșia Gaza găzduiește aproximativ 2.3 milioane de oameni și are una dintre cele mai mari densități de populație din lume.
Oficialii palestinieni din domeniul sănătății spun că peste 400 de persoane au fost ucise, iar peste 2.000 au fost rănite.
UPDATE 02:00 Hamas: Ajutorul SUA pentru Israel este o agresiune
Gruparea militantă Hamas afirmă că ajutorul militar al SUA pentru Israel echivalează cu agresiune împotriva palestinienilor.
„Anunțul SUA că va furniza un portavion pentru a sprijini ocupația Israelului este o participare reală la agresiunea împotriva poporului nostru. Luptătorii de rezistență din Cisiordania și națiunile arabe și islamice să se alăture bătăliei”, au precizat membrii grupării într-un comunicat.
UPDATE 01:00 China solicită găsirea unei soluții echitabile pentru cele două state beligerante
Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a condamnat toate atacurile împotriva civililor.
„Ceea ce este important acum, este să prevină o nouă escaladare a situației și să revenim la găsirea unei soluții viabile între cele două state”, a declarat Jun.
Ministerul de Externe al Chinei a declarat că reapariția conflictului arată că „oprirea prelungită” a procesului de pace nu poate continua.
UPDATE 00:50 Bilanț. Peste 700 de israelieni au fost uciși
Armata israeliană a raportat că peste 700 de israelieni au fost uciși de sâmbătă dimineața până în prezent și 2.150 au fost răniți.
Potrivit raportului, 3.284 de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza, iar Israelul a lovit 653 de ținte Hamas.
În Gaza, 413 persoane au fost ucise și 2.300 au fost rănite în atacuri aeriene lansate drept represalii de Israel.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























